Porniri animalice de baron PSD: sex în primărie, jurăminte mincinoase la Ierusalim, umilinţe în restaurant. „M-a folosit pentru beneficii carnale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adina Samson aduce acuzaţii grave fostului său amant FOTO Facebook/Mediafax
Adina Samson aduce acuzaţii grave fostului său amant FOTO Facebook/Mediafax

Fosta amantă a primarului suspendat al Iaşiului a formulat o nouă plângere penală împotriva lui Gheorghe Nichita, pe care îl acuză de hărţuire sexuală şi ameninţare. Apărătorii edilului aflat în arest la domiciliu spun însă că plângerea angajatei primăriei Iaşi este o dovadă de „disperare“. Un medic dermatolog, angajaţi ai Primăriei şi ai Poliţiei Locale au fost audiaţi marţi de procurorii DNA.

Angajata Primăriei Iaşi, Adina Samson a declarat marţi, în faţa procurorilor DNA, că ar fi fost supusă la mai multe agresiuni de natură fizică şi psihică în perioada în care a avut o relaţie sentimentală cu Nichita. 

Audierea Adinei Samson a venit după ce aceasta a formulat o plângere la Parchet în care l-a acuzat pe Gheorghe Nichita, primarul-suspendat al Iaşiului, de hărţuire, hărţuire sexuală şi ameninţare. 

Potrivit celor reclamate de Adina Samson, după angajarea la Primăria Iaşi, primarul-suspendat al Iaşiului, „folosindu-se de ascendenţa sa profesională, pe linie ierarhică” ar fi demarat “o amplă acţiune de încercare de seducere” a sa, scopul fiind iniţierea unei relaţii amoroase între cei doi. 

„Cunoscând faptul că sus-numitul este căsătorit şi având în vedere uriaşa diferenţă de vârstă dintre noi, eu am refuzat avansurile cu tentă sentimentală ale numitului Nichita Gheorghe”, se arată în plângere. Aceasta continuă şi spune că „având în vedere ascendentul profesional” pe care primarul îl avea asupra ei, a „consimţit să întreţină relaţii de natură amoroasă”, crezând că astfel primarul nu va mai exercita presiuni asupra sa. 

„Din acel moment viaţa mea a devenit un calvar greu de suportat, Nichita Gheorghe având un comportament extrem de agresiv, la nivel fizic şi verbal, pe fondul unei gelozii de-a dreptul patologice”, mai susţine Samson, potrivit documentului citat.

Despre la relaţia celor doi, Samson spun că „în calitatea sa de conducător autocrat”, Gheorghe Nichita ar fi constrâns-o moral şi chiar fizic să continue relaţia amoroasă cu el. Samson mai spune că a fost intimidată şi umilită „în scopul oferirii afecţiunii şi a unor beneficii de natură carnală”. 

Bătaie în apartamentul unei colege de partid

Adina Samson spune că deţine mai multe înregistrări ambientale prin care îşi poate demonstra acuzaţiile pe care i le aduce lui Gheorghe Nichita. De exemplu, în plângere, Samson aminteşte de o discuţie pe care a avut-o cu Eugen Chişcă, fostul şofer al primarului, în care acesta i-ar fi spus, parafrazându-l pe Nichita, că “este în stare să plătească un miliard unui prostovan ca să-mi (n.r. referirea se face la Samson) taie faţa cu cuţitul”.

Samson aminteşte şi de un episod ce s-ar fi petrecut în iulie 2014, atunci când Nichita ar fi lovit-o cu palmele peste faţă “într-un apartament deţinut de Gheorghe Nichita pe numele Paulei Vornicu din zona Podu de Fier, clădirile Iasicon”.

image

Samson spune că, pe 9 octombrie, în timp ce se afla în biroul primarului, acesta ar fi încercat să o violeze. “Eu am refuzat şi m-am smuls, acesta reproşându-mi «nu mă repezi, hai, dă-mi cu ceva în cap» continuând «am apucături animalice, tot ce faci tu e rău»”, potrivit plângerii. După câteva zile, în timp ce se întorcea cu sora sa de la o petrecere, Adina Samson povesteşte că ar fi fost aşteptată de “un individ impunător ca statură”, care i-ar fi spus că “nu este bine să se despartă de Nichita, că va avea de suferit”. 

Fost amantă a primarului mai spune că Nichita i-ar fi promis, în 2014, în timp ce se afla la Ierusalim, la Mormântul Sfânt, că nu o va mai hărţui şi ameninţa. 

A ameninţat-o la restaurant

Ulterior, Samson a depus plângere la Parchet pentru hărţuire, aceasta fiind retrasă, “în urma unei ample activităţi de intimidare” asupra sa. Un ultim episod atribuit lui Nichita de Adina Samson s-ar fi petrecut în ziua de Sfântul Gheorghe, când la un restaurant, în timp ce îşi sărbătorea ziua onomastică, primarul suspendat i-ar fi spus amantei:

 “Te distrug şi acesta va fi unicul meu scop în viaţă până când moartea ne va despărţi.”  Gheorghe Nichita (sursa: plângere Adina Samson)

Apărarea: un act de disperare

Apărătorii primarului-suspendat al Iaşului cataloghează plângea Adinei Samson ca un act de “disperare”, susţinând că urmează să demonstreze nevinovăţia lui Gheorghe Nichita. 

“Constatăm cu regret că de fiecare dată când domnul Nichita are termene la DNA, probabil fie doamna

alexandru chiciu

Samson, probabil fie avocatul acesteia ies cu ştiri despre evoluţia acestui dosar. Regretul este cu atât mai mare cu cât această plângere a fost depusă acum trei săptămâni. Dacă doamna Samson avea de făcut plângeri trebuia să le facă pe toate odată, iar faptul că încă le mai face este o dovadă de disperare. Apărarea urmează să demonstreze faptul că nu sunt elemente constitutive ale infracţiunilor pentru care domnul primar este cercetat”, ne-a spus Alexandru Chiciu, unul dintre apărătorii lui Nichita. 

Chiciu a mai menţionat că de la începutul cercetărilor şi până în prezent, primarul şi avocaţii lui Nichita au dat “dovadă de rezervă şi respect faţă de justiţie”. “Faptul că de cealaltă parte nu a fost îmbrăţişată o conduită asemănătoare ar trebuie să fie luată în considerare de către organele judiciare”, a mai spus Chiciu care a încheiat subliniind că apărarea va aduce la cunoştinţa judecătorului de drepturi şi libertăţi acest aspect în cursul zilei de astăzi, când la Tribunalul Bucureşti se va judeca o cerere de revocare a arestului la domiciliu.

Medic dermatolog, audiat la DNA

Marţi, Adina Samson, dar şi alte persoane au mai fost audiate  la DNA Iaşi în acest caz. Cei citaţi în acest caz au fost Laura Solăvăstru Gheucă (medic dermatolog, şefa clinicii de Dermatologie de la Spitalul de Urgenţă), Vasile Vieru, Izabela Todirică (secretara primarului), Marian Antohi şi Mişu Miton. 

“Am dat declaraţii în urma formulării unei plângeri împotriva domnului Nichita prin care am relatat abuzurile emoţionale, sentimentale şi de natură fizică comise împotriva clientei mele”, ne-a spus Dragomir Tomaşeschi, avocatul Adinei Samson.

CITIŢI ŞI:

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Armata de slugi a baronului Nichita

VIDEO Adina Samson, fosta iubită a primarului de Iaşi, declaraţii extrem de grave despre Nichita: „M-a bătut, m-a ameninţat cu violul şi cu moartea“

De ce a intrat DNA în patul lui Nichita. Legătura dintre blonda primarului Iaşiului, spionajul pe bani publici, mafia din Poliţia Locală şi un dosar penal secret

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Baronul Nichita este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Cum a descoperit-o DNA pe blonda lui Nichita

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Primarul Gheorghe Nichita, cercetat sub control judiciar. Avocatul Striblea: „Nu poţi aresta un om cu acuzaţii derizorii, doar pentru că e lider politic”

UPDATE Primarul Gheorghe Nichita, reţinut 24 de ore de DNA. Baronul Iaşului este acuzat că folosea Poliţia Locală ca să-şi spioneze duşmanii

VIDEO Poliţia Locală Iaşi, garda secretă a baronului Nichita. Cum abuza în văzul lumii instituţia aservită primarului PSD

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite