PORTRET/Romeo Cozma Primul doctor în jazz din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Cozma
Romeo Cozma

Profesorul a înfiinţat Clasa de Jazz şi Muzică Uşoară la Iaşi. Compune, scrie, conduce un club muzical. Cu toate acestea, nu a renunţat niciodată să concerteze individual.

Înainte să înveţe să vorbească, Romeo Cozma fredona prin casă piesele ascultate la radio. La şase ani, mama l-a luat de mână şi l-a dus la o testare la Liceul de Muzică. Profesorul cu care a susţinut proba i-a apreciat talentul şi „i-a pecetluit soarta“, îndrumându-l să studieze pianul. Toate cele douăsprezece clase le-a făcut aici.

Pentru studiile universitare a ales Conservatorul „George Enescu“ din Iaşi, unde a urmat două secţii, mai întâi Pedagogie Muzicală, apoi şi Compoziţie Muzicală, la cea de-a doua având şansa să lucreze cu maeştri ai muzicii româneşti, care i-au influenţat cariera. Vasile Spătărelu, Anton Zeman „mi-au deschis porţile marii muzicii“, mărturiseşte Romeo Cozma.

După facultate, compozitorul a abordat şi alte genuri muzicale în afara celei academice. A început să compună muzică uşoară şi jazz. Colaborează în continuare cu mari muzicieni, precum Anca Parghel, Dan Ionescu, Decebal Bădilă.

Din 1981, împreună cu doi prieteni, înfiinţează Clubul Muzical de Jazz „Richard Oschanitzki“ la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi. Acesta i-a naştere pe de o parte ca un omagiu adus celebrului interpret de jazz în chiar anul trecerii lui în eternitate, iar pe de altă parte „a avut ca scop promovarea creaţiei lui Oschanitzki şi deopotrivă a muzicii moderne româneşti“.

A scris cartea „Universul jazzului“
„Am organizat aici, de-a lungul anilor, numeroase manifestări, de la audiţii până la concursuri studenţeşti şi festivaluri”, spune muzicianul.În 1991 devine membru al Uniunii Compozitorilor din România, care îi acordă şi două premii pentru muzica de jazz, în 1995 şi 1999. Romeo Cozma a compus de altfel numeroase piese de muzică electronică, jazz, uşoară, de scenă, care s-au concretizat în câteva albume. Dintre CD-urile cu muzică electronică numeşte pe „Sound Fiction“, realizat împreună cu doi studenţi. În jazz are, de asemenea, mai multe albume, cele mai importante fiind „Solo Piano in Paris“, apărut în 2002, „Blue Note“, 2004 şi „Tribute to Dave Brubeck“, 2006.


În pofida rolurilor multiple, de profesor, coordonator de club şi compozitor, muzicianul a continuat să aibă şi o activitate concertistică individuală, în interpretarea la pian.
A participat la numeroase festivaluri din ţară, din toată Europa şi din America, dar a renunţat să mai meargă la concursuri, considerând că e rândul tinerilor să ia premii.
Romeo Cozma a publicat şi cărţi de specialitate, cele mai importante fiind „Universul jazzului“ şi „Stiluri de compoziţie în muzica de jazz“, ambele apărute în 2007. A publicat şi partituri, anume „Teme de jazz“, volumul I şi „Jazzissimo pentru Ansamblul de Viole“, în 2008.

Un profesor împlinit
În 1991 a dat concurs şi a obţinut un post la Universitatea de Arte „George Enescu“. Doi ani mai târziu a înfiinţat aici Clasa de Jazz şi Muzică Uşoară, pe care o coordonează şi astăzi. În 2004, Romeo Cozma este primul român care îşi ia doctoratul în jazz, la Cluj.


Profesorul se declară „o persoană generoasă”, care s-a străduit să-i ajute pe cei mai tineri să-şi împlinească visurile. Între studenţi săi, câţiva au ajuns azi nume sonore în muzica românească. Aminteşte de Mihai Trăistariu, Luiza Zan, Răzvan Boroda, Tudor Amarandei, Dan Spînu şi alţii. „Ca profesor mă simt împlinit şi fericit pentru că mulţi care mi-au fost studenţi au reuşit în carieră“, încheie muzicianul.

Profil

Născut. 13 noiembrie 1955, Bucureşti.
Studii. Conservatorul „George Enescu“
din Iaşi în anul 1981.
Familie. Căsătorit, are doi băieţi.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt proiectele pentru viitorul apropiat?
Pregătesc deocamdată al doilea volum al partiturii „Teme de jazz”. De asemenea, am în proiect un album pentru copii şi altul cu piese de muzică uşoară. Toate sper să apară în cursul anului viitor.

Există diferenţe în abordarea jazzului între generaţia dumneavoastră şi cea actuală?
Jazzul presupune un public iniţiat, avizat, iar în România există un public de calitate. O dezvoltare se observă de asemenea, datorită mijloacelor de informare. Sunt, în plus, clase de jazz la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, cei care vor, pot aşadar să se specializeze. E mult mai uşor acum.

Ce-i place

Romeo Cozma este pasionat de astronomie, se informează constant asupra spaţiului cosmic şi este interesat de transformările genetice care vor surveni în timp. Îi mai plac literatura, implicit cea de anticipaţie, cinematograful, călătoriile, mişcarea şi să se trezească dimineaţa devreme.

Ce nu-i place

Profesorul se simte deranjat de violenţa, agresivitatea, minciuna, ipocrizia şi răutatea unor oameni. Nici aglomeraţia, zgomotul ori traficul infernal nu-i sunt deloc pe plac. Faptul că mulţi îşi imaginează că posesia unor avantaje materiale poate înlocui valorile spirituale, visele, îi este de neînţeles. Cum devine trist când se întâlneşte cu suferinţa umană.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite