Incident scos din filmele cu gangsteri: Milionarul de la Loto a fost schingiuit de interlopi din cauza unor maşini de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Cazacu a câştigat la Loto 3,8 milioane de euro însă nu a putut să se bucure de bani FOTO Adevărul
Mihai Cazacu a câştigat la Loto 3,8 milioane de euro însă nu a putut să se bucure de bani FOTO Adevărul

Acuzaţii de şantaj şi lipsire de libertate îndreptate de un om de afaceri împotriva unui interlop din Iaşi. Mihai Cazacu, milionarul de la Loto, a formulat o plângere la Parchet în care susţine că din cauza unei presupuse datorii, un interlop din clanul Hîrtopanu l-ar fi bătut cu sălbăticie şi ameninţat.

Cazacu susţine că a fost şantajat şi bătut de interlop după ce acesta i-ar pretins 12.000 de euro. Hîrtopanu i-ar fi solicitat banii după ce, în luna mai 2013, i-ar fi oferit două maşini milionarului de la Loto. În plângere se precizează că, deşi automobilele ar fi fost acordate fără ca Hîrtopanu să aibă vreo pretenţie financiară, acum el ar solicita de la afacerist echivalentul sumelor percepute de firmele care închiriază maşini.

Urmărit cu maşina

În plângerea formulată de Hîrtopanu, Mihai Cazacu susţine că problemele cu interlopii a început pe 27 noiembrie 2013. Atunci, Hîrtopanu ar fi venit după el la Făgăraş unde l-ar fi obligat să urce în maşină şi i-a cerut suma de bani amintită. “Pe drum, am discutat despre nişte fictive datorii, şi despre obligaţia de a le înapoia două maşini, un Audi A6 şi o Lada Niva, pe care mi le împrumutase Hîrtopanu, fără nicio înţelegere patrimonială, în luna mai 2013, fiind total de acord cu obligaţia de restituire a maşinilor”, ar susţine Cazacu, potrivit unor surse, în plângerea penală.

Hîrtopanu i-ar fi spus că datoria a fost calculată în raport cu preţul serviciului de „rent a car”, calculat la 20 de euro pe zi. Cazacu spune însă că în momentul în care a împrumutat cele două maşini de la Hîrtopanu nu ar fi fost încheiat vreun contract de închiriere şi nu s-ar fi pus în discuţie faptul că va trebui să plătească o sumă de bani în schimb.

Bătaie crâncenă în Iaşi, la un grătar

După ce au ajuns în Iaşi, Hîrtopanu l-ar fi obligat pe Cazacu, spune acesta, să semneze trei bilete la ordin în alb. La finele anului, presat, Cazacu ar fi înapoiat cele două maşini primite de la Hîrtopanu. Acesta din urmă ar fi continuat să îi ceară afaceristului cei 12.000 de euro. Pe 29 noiembrie, milionarul de la Loto ari fi mers, fără voia sa – susţine el, la un grătar organizat de o cunoştinţă de-a lui Hîrtopanu. Acolo, ar fi fost lovit cu pumnul în gură şi cu picioarele în zona coastelor ajungând la spital cu  trei coaste rupte.

„Din acea zi, mă sună de nenumărate ori pe zi, eu refuzând să îi răspund pentru că îmi e fric.ă Menţionez că Hîrtopanu l-a sunat pe amicul meu ameninţându-mă indirect pe mine, pe soţia mea, pe copil şi pe prietenii mei”, mai spune Cazacu.

Mihai Cazacu a câştigat, în 2008, la Loto 6/49, marele premiu de 3,8 milioane de euro. Bărbatul din Târgu Frumos ar fi cheltuit însă mare parte din aceşti bani, susţin apropiaţi de-ai săi. Recent, Cazacu a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare după ce a fost implicat într-o bătaie cu un interlop al clanului interlop Gangal din Iaşi.

Citeşte şi:

Milionarul de la Loto, condamnat la închisoare după o bătaie crâncenă cu un interlop din Iaşi

Milionarul de la Loto a câştigat în instanţă taxa de poluare

Bătaie ca-n Vestul Sălbatic cu milionarul de la Loto

Milionarul de la Loto din Iaşi a fost acuzat de încăierare

Milionarul de la Loto, condamnat la închisoare după o bătaie cu interlopi

Milionarul de la Loto ia pământurile datornicilor

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite