Prefectul Iaşiului: „Sute de oameni au dat în judecată Prefectura“ (INTERVIU)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragomir Tomaşeschi susţine că a fost o alegere personală preluarea conducerii Prefecturii. La interviurile „Adevărul de Seară“ el vorbeşte despre schimbările pe care le-a introdus în administraţie.

Adevărul de Seară: Ce presupune funcţia de prefect?
Dragomir Tomaşeschi: Activitatea mea principală este de verificare a legalităţii tuturor documentelor emise de autorităţile locale. Dacă găsim ceva în neregulă, solicit să se corecteze sau atac în contencios administrativ. Într-o zi semnez 500-600 de acte, hotărâri, acţiuni, răspunsuri la petiţii, întâmpinări şi recursuri. Mă sună telefonul de 300-500 pe zi tot cu probleme.

Scandal la vârful Prefecturii Iaşi. Şeful instituţiei este acuzat că a cerut şpagă 1,16 milioane de euro

Cum aţi încercat să rezolvaţi problemele de fond funciar?
Când am venit la Prefectură, pe 6 martie 2009, am găsit 45.000 de dosare de fond funciar şi analizate abia câteva mii. Am făcut hotărâri colective pe situaţii asemănătoare pentru că mulţi cetăţeni erau ţinuţi într-o veşnică aşteptare şi, chiar dacă nu aveau toate actele la dosar, nu aveau posibilitate să atace în justiţie. Plaja noastră de acţiune este limitată, dar magistratul are una mai largă. De aceea am respins multe cereri, dar le-am dat posibilitatea oamenilor să atace în justiţie. Acest lucru a însemnat ca, într-un timp relativ scurt, sute de oameni să dea în judecată Prefectura.



Prefectura este parte în mii de procese? Cum explicaţi?

Numărul acestor dosare a crescut dramatic pentru că am emis multe hotărâri într-un timp mult mai scurt. Sunt situaţii în care Prefectura a pierdut procesele şi aveam de plătit cheltuieli de judecată, dar cel mai important lucru este că am recunoscut dreptul cetăţeanului. Avem de plătit sume bunicele drept cheltuieli de judecată. Nu sunt multe acţiuni penale. Aşa trebuie. Este de datoria mea să scot la iveală tot ce s-a făcut ilegal 20 de ani. Eu cred în dreptate. Mă simt un pionier curajos. Iaşiul a ajuns într-o situaţie foarte gravă de fond funciar pentru că timp de 20 de ani nu s-a ştiut şi nu s-a dorit să se lucreze. Eu am fost avocat şi pe comercial şi pe penal. Nu am fost strict specializat pe probleme de fond funciar, dar erau lucruri de care m-am izbit inevitabil. De aceea, îmi ia un minut să verific fiecare dosar. Acum mai avem câteva sute de dosare de rezolvat.

Cu ce vă deosebiţi de ceilalţi prefecţi?
Îmi place să cred că am adus altă atitudine în Prefectură, ca viteză, ca mod de adresare a oamenilor. Am trimis o sumedenie de controale în tot judeţul ca să îndrum tot aparatul de specialitate. Intenţia mea nu este de a amenda sau a avea relaţii încordate cu ei, ci doar de a lucra cât mai bine pentru că este în folosul oamenilor. În acest an vreau să finalizez toate dosarele din comisia de fond funciar. Vreau să emitem un număr cât mai mare pentru cetăţeni, să dinamizez activitatea ADS şi OCPI. Voi miza şi pe o participare mai mare din partea societăţilor străine.

Cum a fost practica la Primăria Miroslava?

Pentru a accede la această funcţie trebuia să îndeplinesc calitatea de înalt funcţionar public. Am căutat concursurile care se desfăşurau în acea perioadă şi am ajuns la Miroslava. Am participat, erau chestiuni de drept elementare şi am devenit funcţionar public. Am fost câteva săptămâni la Primărie, a fost o experienţă interesantă, o uşoară încălzire. Mă duceam dimineaţa, mă trimitea pe teren. Funcţia de prefect este strict apolitică. Numirile, propunerile ţin de resorturile interne ale unui partid ţinând cont că Guvernul are o anumită culoare politică şi fără îndoială se doreşte ca anumiţi oameni să le pună în aplicare politica. La Bucureşti, am relaţii corecte cu toţi miniştrii. Toate uşile le am deschise când merg la Bucureşti.

În acest caz, cum comentaţi zvonul schimbării din funcţie?
Sunt persoane supărate de activitatea mea corectă. Oameni foarte puternici cu legături în multe zone reuşesc. A apărut schimbarea mea pe ordinea pe zi, dar miniştrii din cabinet nu au fost de acord. Scaunul de prefect nu este stabil, dar iată că am doi ani.

Cum de aţi renunţat la avocatura pentru Prefectură?
Regret perioada când eram avocat, ca timp şi ca venituri. Făceam ca avocat 5.000 de euro şi acum am 1.000 de euro. Eu nu sunt mofturos, sunt un băiat normal, stau într-un apartament cu bulină din Podu Roş.

image

Prefectul de Iaşi a scăpat de un dosar de luare de mită (Interceptări)

„Nu au mafioţii pumni cât stomac am eu“

image

Adevărul de Seară: Cum comentaţi acuzaţiile de luare de mită?
Dragomir Tomaşeschi: În nicio situaţie nu am încălcat legea şi nu am făcut ce susţin denunţătorii. Eu am refuzat ce mi-au solicitat pentru că era ilegal. La Prefectură, era o practică să vii să ceri schimburi de terenuri sau titluri de proprietate fără documentaţie. Asemenea „băieţi deştepţi“ au reuşit acest lucru înainte, dar nu şi acum. Fără îndoială, aşa se explică adversitatea grozavă pe care o au aceşti mafioţi imobiliari împotriva mea pentru că nu mai câştigă bani. Toată activitatea mea i-a deranjat foarte tare pe cei certaţi cu legea. De aceea sunt atacat atât de tare. Dar cu cât mă atacă mai tare, cu atât o să-i lovesc mai tare. Nu au ei cap şi pumni cât stomac am eu.

Prefectul de Iaşi, acuzat că şi-a făcut Sărbătorile de iarnă din şpaga luată pentru eliberarea de titluri de proprietate

Aţi făcut foarte multe plângeri penale. Credeţi că rezolvaţi problema terenurilor retrocedate ilegal în acest mod?
Am peste 30 de plângeri penale şi acţiunile de acest gen de ordinul zecilor. Sunt nedreptăţi flagrante şi trebuie să le semnalez. Am găsit acte discutabile prin care oamenii au beneficiat în mod ilegal de diverse retrocedări şi aceasta era calea, să mă adresez organelor de cercetare penală. În cazul acţiunilor penale, statul a fost primul prejudiciat. Putem vorbi aici uşor de înşelăciune în dauna statului sau de îmbogoţire fără justă cauza. Sper ca cei care trebuie să cerceteze să-şi fac treaba. Din nefericire, sunt mulţi care nu se pricep, chiar şi din anchetatori. De aceea, le facem puncte de vedere.

Nu credeţi că pot fi implicate mai multe instituţii?
Fără îndoială că se întâmplă să fie implicate mai multe instituţii în ilegalitate. Am mai avut unele semnale cu deconcentratele care ori nu s-au mai confirmat, ori oamenii nu au vrut să meargă mai departe. Oficiul de Cadastru şi Publictate Imobiliară sau la Agenţia pentru Protecţia Mediului de exemplu. Oamenii doar îmi spun, nu vor să scrie şi să facă plângere.

image

Activitatea Primăriei, amendată în repetate rânduri

Adevărul de Seară: Aveţi o relaţie destul de încordată cu Primăria. De ce?
Dragomir Tomaşeschi: Legătura cu Primăria este instituţională şi corectă. Am intervenit la diferite autorităţi pentru completarea documentaţiei pentru proiectul de amenajare a bazei Ciric. Sunt bani europeni, de la Ministerul Dezvoltării, şi este o prioritate zero a Guvernului atragerea de fonduri europene. De multe ori, Primăria nu pune în aplicare ceea ce le solicit şi sunt foarte multe aspecte cu semne de întrebare din partea lor. Primesc sute de petiţii şi plângeri din partea cetăţenilor care îmi semnalează diverse nemulţumiri, hotărâri judecătoreşti nepuse în aplicare. Deşi l-am amendat pe primarul Gheorghe Nichita, situaţia cetăţeanului nu este rezolvată.

Câte amenzi i-aţi dat lui Nichita?
Patru sau cinci amenzi, în valoare totală de 180.000 de lei.

Aţi comandat o serie de controale la CET, la RATP. Care este scopul lor?

La CET a fost o problemă ignorată de opt-nouă ani. S-a deschis dosar penal la sesizarea mea, în urma raportului pe care l-am cerut de la Finanţe. Ei au beneficiat de clemenţă atâţia ani, ceea ce este incorect. Trebuia ori să facă retehnologizare mai demult, ori să înainteze procedura falimentului pentru că este ceva obişnuit într-o economie de piaţă. Plus că ei au aruncat şi cu banii în diferite părţi. La Dexia, banii sunt cheltuiţi. Vom începe de săptămâna viitoare expertiza tehnică. Am adunat aproape toţi banii. Cu această acţiune vreau să demonstrez că banii au fost cheltuiţi eronat şi calitatea lucrărilor nu este bună. Dacă se vor confirma aceste aspecte, voi face ce este trecut în lege, s-a cheltuit banul public eronat.


Care a intrat în legalitatea proiectul Palas?
La Palas, Primăria trebuie să rezolve cu celeritate situaţia şi să găsească rapid o formulă pentru asociere. Noi nu avem pârghia legală de a-i soma. Eu le solicit să pună în aplicare hotărârea judecătorească. Dacă nu fac nimic, este o situaţia care s-ar putea încadra la neglijenţă în serviciu.

Avocat, timp 13 ani, prefect de doi ani
Născut în 1971, Dragomir Tomaşeschi a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Mihail Kogălniceanu“ din Iaşi. În 1996, a devenit avocat stagiar în Baroul Vaslui, un an mai târziu a ajuns în Baroul Iaşi şi până în 2009 a reprezentat peste 2.000 de clienţi. Prefectul a urmat cursuri de brokeraj la Agenţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare, de abilitate şi comunicare politică şi la forumuri de afaceri.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite