Preot din Moldova, despre educaţia sexuală în şcoli: „Să devii mamă la 16 ani de foame...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Dan Damaschin  FOTO Facebook/Dan Damaschin
Preotul Dan Damaschin  FOTO Facebook/Dan Damaschin

Preotul misionar Dan Damaschin din Iaşi subliniază faptul că principalele probleme cu care se confruntă majoritatea mamelor minore se află în strânsă legătură cu sărăcia în care sunt nevoite să trăiască. Părintele Damaschin a dat exemplul unei fete care a devenit mamă la vârsta de 16 ani, cu gândul că va scăpa de sărăcie.

Părintele Dan Damaschin, preot misionar la Maternitatea „Cuza-Vodă” din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei „Glasul Vieţii”, a făcut câteva declaraţii publice cu privire la posibilitatea introducerii educaţiei sexuale în şcoli, în contextul în care, de-a lungul celor 20 de ani de când luptă, alături de mai mulţi voluntari, împotriva sărăciei din zona Moldovei, a întâlnit nenumărate cazuri de minore devenite mame. 

Preotul este de părere că educaţia sexuală reprezintă de fapt un paravan care ascunde probleme mult mai grave cu care se confruntă societatea românească. 

„Educaţia sexuală - paravanul ideal pentru zecile de miliarde din prostituţie, pentru marea de lacrimi a sutelor de mii de vieţi distruse şi pentru falimentul (de fapt, îmbogăţirea) unora din instituţii”, scrie părintele Dan Damaschin pe pagina sa de Facebook. 

În cadrul aceleiaşi postări, preotul mărturiseşte că, aşa cum se întâmplă şi în cazul altor preoţi de maternitate, şi el a discutat de-a lungul timpului cu multe prostituate. 

„Ar trebui să vă mărturisesc şi eu că la un preot de maternitate ajung şi multe prostituate, care profită de acest moment de respiro, naşterea, pentru a redeveni, măcar pentru câteva zile, oameni. Aşa-i că nu ştiaţi că toate copilele amăgite cu un serviciu de dansatoare sau îngrijire bătrâni, sunt bătute de nişte criminali ca pe nişte vite, ameninţate cu uciderea părinţilor sau a fraţilor, drogate forţat şi chiar aruncate la canal, dacă nu aduc bani mulţi de pe urma mizerabilei vieţi la marginea trotuarului sau prin bordeluri de lux?”, mai scrie părintele Dan Damaschin. 

Drept exemplu, preotul a vorbit despre o tânără pe nume Lory, care a fost vândută de tatăl său vitreg, după ce a fost violată şi pusă să-şi vândă corpul. 

„Lory, vândută de un tată vitreg, după ce a fost violată, lucrând în ture, mai ceva ca la fabrică, de 12 cu 24, 12 cu 48, aducea proprietarului, auziţi, 30.000 - TREIZECI DE MII DE EURO /LUNĂ! Sunt bani, nu glumă! Înmulţit cu 12, se fac 360000 de euro pe an. 

Cum presa centrală avansa o cifra de 100000 de fete numai în Germania, înseamnă că tinerele din România, doar în Germania, produc mafiei sexuale nu mai puţin de 36 de miliarde de euro. 

Iar pe lângă Germania mai este şi Olanda, şi Italia, şi Grecia, şi Spania, şi Cipru şi...”, explică preotul. 

Ancuţa a devenit mamă la 16 ani de foame

Preotul misionar subliniază faptul că principalele probleme cu care se confruntă majoritatea mamelor minore se află în strânsă legătură cu sărăcia în care sunt nevoite să trăiască.

Părintele Dan Damaschin a dat exemplul unei fete care a devenit mamă la vârsta de 16 ani, cu gândul că va scăpa de sărăcie.

„Era sora mai mare într-o familie de rromi nedeclaraţi ("ţigani românizaţi "), dintr-un sat cum sunt foarte multe în Judeţul Iaşi. 

Pentru că părinţii mergeau la muncă cu ziua pe unde apucau, ea rămânea să se îngrijească de ceilalţi şi să facă munca grea de mamă. Aşa că de pe la zece ani, gata cu şcoala, iar la noi în ţară nu avem lege sau oameni care să oblige familia să dea copiii la şcoală. 

Mereu flămândă, dar sătulă de muncă, de spălat copiii mici, de cărat apă sute de metri şi de mestecat în mămăligă, atunci când a apărut Ionuţ, cu vreo cinci ani mai mare, care i-a promis că mama sa le dă voie să-şi facă un palat lângă bordeiul ei, cu banii care-i adunase de pe ciobănie prin nu ştiu ce Sud al ţării, Ancuţa chiar a crezut că s-a găsit cu Făt-Frumosul ei şi va avea viaţă la care a visat de mică (deşi nici acum nu-i mare!). 

A căzut din lac în puţ, cum s-ar zice, şi, chiar dacă îşi iubeşte bărbatul şi îşi îngrijeşte cu drag cei şapte copii ai ei, nu a mai văzut ridicat paravanul-palat”, mai scrie preotul Dan Damaschin. 

Întreaga declaraţie a preotului misionar Dan Damaschin:

Vă recomandăm să citiţi şi:

Kim Jong-un cere cetăţenilor să se pregătească pentru o perioadă „dificilă”, făcând o comparaţie cu „Martie al Suferinţei” din anii 90

Sesizare penală „in rem” după accesarea ilegală a Registrului Electronic de Vaccinare de către consilieri din Ministerul Sănătăţii

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite