Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au primit o sesizare conform căreia preotul ieşean Flavian D. (29 de ani), paroh într-o comună din judeţ, şi-ar fi înşelat nevasta.
Infidelitatea ar fi avut loc inclusiv în timpul postului Paştelui de anul acesta, amanta părintelui fiind un cadru didactic de la şcoala la care preotul predă religie. Unitatea de învăţământ este situată într-o localitate din mediul rural, judeţul Iaşi.
Din cauza presupuselor infidelităţi ale preotului, acesta ar fi divorţat de soţie, desfacerea căsătoriei fiind realizată, de comun acord, la notar. Despărţirea de soţie în cazul preoţilor poate duce la depunerea din treaptă a acestora.
În ceea ce priveşte presupusele infidelităţi ale preotului, conform plângerii depuse la Mitropoliei, citată de „Ziarul de Iaşi”, fosta soţie a lui Flavian D. l-ar fi surprins pe acesta cu amanta în casa parohială, dar şi într-un apartament pe care îl deţineau în comun.
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei îl vor audia pe preot în cursul zilei de miercuri, a mai precizat sursa citată. „Îl vom informa despre plângerea făcută de soţia sa, îi vom prezenta şi ceea ce ştim noi, abordăm şi problema divorţului, demarăm efectiv o anchetă. Atâta timp cât nu e vorba de un adulter demonstrat, dacă divorţul este pronunţat din culpa ambelor părţi, teoretic, da, este foarte pasibil de depunere din treaptă, dar asta se face în urma unei analize foarte atente. Am înţeles de la doamna că au fost la un notar, dar vreau să aflu şi părerea preotului miercuri“, a declarat Dumitru Boboc, inspector eparhial bisericesc de la Corpul de inspecţie bisericească al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru Ziarul de Iaşi. Pentru aceeaşi surrsă, preotul acuzat nu a vrut să comenteze.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
36 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Eterna si fascinanta Sholdova!!! Macar nu io tragea cadavrului uscat Parascheva ca sholdovienii nu iarta nimic de la viol!!!
Si ce mai tuna si fulgera parintele impotriva nevolnicilor care n-au votat la referendumul pentru 'definirea' familiei traditionale. Totusi, ar fi o nedreptate sa-l 'ejaculeze' din biserica. Macar asta e un popa straight, nu si-a tras-o la dos prin cine stie ce gang intunecos.
Ghinion parinte !!!!
Ionut, ce intelege un copil din propozitia "acesta ar fi divorţat de soţie"?
Popa asta o fi votat la referendum in favoarea familiei traditionale???
Vezi toate comentariile (36)