Primăria Iaşi a cumpărat cai pentru Poliţia Locală, dar nu găseşte călăreţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deocamdată au ajuns la Iaşi cinci din cei şase cai prevăzuţi în planul de achiziţie, costurile totale ridicându-se la circa 100.000 lei.

Poliţia Locală din Iaşi a fost dotată cu cinci cai, toţi fiind cumpăraţi de Primăria Municipiului Iaşi de la crescători particulari din ţară, trei din Prahova (frizieni), unul din Bacău (cal de sport unguresc) şi unul din Braşov (metiş lipiţan). Oficialii Primăriei Iaşi spun că au în plan achiziţionarea a şase cabaline, în scopul de a înfiinţa la Iaşi o divizie călare a instituţiei. Potrivit directorului Poliţiei Locale, Georgel Grumeza, caii vor fi utilizaţi în acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice, precum şi la parade. 

Cei şase cai valoarează 86.000 lei, sumă la care se adaugă alţi circa 12.000 lei pentru obiectele de harnaşament. Totodată, pentru funcţionarea structurii de cavalerie, au fost estimate costuri totale de peste 60.000 euro de către municipalitate.

În noiembrie 2016, când Consiliul Local a aprobat iniţiativa primarului Mihai Chirica, reprezentanţii Primăriei au precizat că rolul noii structuri constă în asigurarea posibilităţii poliţiştilor locali de a interveni eficient pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice în zone periferice sau greu accesibile, cartiere cu situaţie infracţională ridicată, cartiere mărginaşe sau parcuri, precum şi descurajarea oricăror acţiuni violente de stradă în zonele de agrement, la manifestări sportive şi cultural artistice.

Deşi caii au ajuns şi au fost plasaţi până în primăvară la un club de agrement din comuna Bârnova, oficialii municipalităţii se confruntă cu o problemă: nu găsesc persoane interesate şi pricepute pentru a călări cabalinele. În prezent, este în desfăşurare un concurs pentru ocuparea a şase posturi în cadrul departamentului nou-înfiinţat, dar în competiţie s-au înscris doar patru candidaţi care urmează să susţină probele aferente. Ulterior, în funcţie de rezultatele concursului, vor fi scoase din nou la concurs pentru a fi înfiinţate, în final, trei patrule a câte două echipaje.

„Echipajele călare vor patrula inclusiv în zona centrală sau în zone greu de acoperit pedestru, cum ar fi esplanada din Alexandru cel Bun, Piaţa Voievozilor. Oricum, nu ducem lipsă de zone de patrulare, ci de personal. De principiu, până în primăvară, caii vor rămâne în Bârnova, dar vom vedea, ideal ar fi să avem o locaţie cât mai aproape de Iaşi”, a declarat directorul Poliţiei Locale, Georgel Grumeza. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite