Primăriile din judeţul Iaşi sunt în alertă. Ce sarcini au fost trasate după avertizarea meteo de ger persistent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost convocat duminică la Prefectura Iaşi. Pentru judeţ este o avertizare de cod portocaliu până joi, la ora 10.00.

Oficialii Prefecturii Iaşi au transmis că judeţul este sub avertizare meteorologică Cod Portocaliu de ger persistent, rafale de vânt şi ninsori temporare, iar duminică, 25 februarie, a avut loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. „Codul Portocaliu va fi în vigoare până pe data de 1 martie, ora 10.00. În această perioadă, o atenţie deosebită trebuie acordată persoanelor aflate în situaţii sociale dificile, inclusiv persoanelor fără adăpost“, a anunţat prefectul Marian Şerbescu.

Astfel, potrivit prefectului, la nivelul fiecărei comunităţi trebuie identificate persoanele în vârstă, cele fără adăpost pentru a se putea lua rapid măsuri de punere în siguranţă. Totodată, în perioada codului portocaliu se va asigura permanenţa la fiecare primărie din judeţ, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă urmând să facă verificări prin sondaj. „Am dispus şi ca persoanele care fac dializă, dar şi femeile însărcinate, să fie monitorizate atent şi, dacă va fi cazul, să fie aduse din timp la unităţile medicale“, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

La şedinţa de duminică s-a transmis că pe drumurile locale, judeţene şi naţionale se intervine constant pentru deszăpezire şi că există stocuri suficiente de material antiderapant. „Am luat în discuţie astăzi şi eventuale probleme legate de alimentarea cu gaz şi energie electrică. Se fac demersuri pentru a se asigura o presiune şi o cantitate suficiente de gaz pentru a evita orice fel de probleme“, a anunţat prefectul Marian Şerbescu.

Amenzi pentru cei care nu curăţă zăpada. Cât riscă ieşenii şi care sunt regulile impuse de Poliţia Locală

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite