Primarul Iaşului, ex-vicepreşedinte PSD: „A fost un miting al ruşinii, al deznădejdii şi al lipsei de orizont”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Chirica
Mihai Chirica

Edilul-şef al Iaşului a avut o reacţie „la cald” după ce mitingul organizat de PSD în Piaţa Unirii din oraş s-a încheiat.

Mihai Chirica i-a felicitat pe ieşeni pentru modul în care s-au comportat cu liderii PSD  şi a numit mitingul organizat de partidul din care a fost exclus ca fiind unul „al ruşinii, al deznădejdii şi al lipsei de orizont”.

„Mult trâmbiţatul miting organizat de PSDragnea s-a transformat, aşa cum era de aşteptat, într-un miting al ruşinii, al deznădejdii şi al lipsei de orizont al celor care au mai rămas în barca ce se scufundă încet, dar sigur. Ieşenii au fost la înălţime şi le mulţumesc pentru faptul că au demonstrat că între democraţie şi abuz, primează democraţia şi bunul simţ dobândit de acasă. Iaşul nu va fi un punct de atracţie pentru PSDragnea, iar ieşenii au fost şi vor rămâne un stindard al democraţiei”, a precizat Mihai Chirica.

Edilul-şef al Iaşului a fost vicepreşedinte al PSD până în 2017, când a avut declaraţii publice contrare partidului pe subiectul OUG 13. 

În jur de 15.000 - 20.000 de oameni au participat joi, 9 mai, la mitingul organizat de PSD cu ocazia Zilei Europei. Evenimentul a fost unul tensionat, câteva mii de protestatari huiduind atât liderii parditului cât ăi pe simpatizanţii care au venit la miting. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite