Nichita, criticat dur la Iaşi după refuzul de a replanta teii. Liviu Antonesei: „Pentru prostălăi ca el e mai important orgoliul de doi bani decât oraşul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de ieşeni continuă să critice dur în mediul online sau jurnalistic refuzul agresiv al primarului PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, de a replanta teii măcelăriţi fără consultare publică în centrul oraşului.

După demararea campaniei de strângere de semnături pentru demiterea prin referendum a primarului Gheorghe Nichita, membrii grupului de iniţiativă civică "Iaşul iubeşte teii" au formulat o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta şi intitulată "De ce se opune PSD replantării teilor în Iaşi?".

"Vă scriem, astfel, inclusiv în numele celor 7.000 de semnatari ai petiţiei iniţiate de noi pe aceată temă (v. http://goo.gl/eMvqVO). Deoarece, până în acest moment, atât primarul Gheorghe Nichita, cât şi consilierii PSD din Consiliul Local s-au opus acestui proiect, vă solicităm, în calitate de preşedinte al partidului PSD, să oferiţi dumneavoatră un răspuns onest miilor de ieşeni care s au alăturat demersului nostru. Pe scurt, de ce se opune PSD replantarii teilor în Iaşi, domnule Prim-Ministru, Victor Ponta?", se arată, printre altele, în cuprinsul scrisorii.

Mii de ieşeni comentează dur în mediul online, de câteva zile, atitudinea primăriei conduse de Gheorghe Nichita, de a refuza plantarea teilor pe bulevardul Ştefan cel Mare, principalul loc de promenadă al Iaşiului. Votul a fost dat în şedinţa Consiliului Local din 31 iulie 2014, iar argumentele consilierilor PSD, care au refuzat dezbaterea publică, au fluctuat în jurul ideii că iniţiatorii proiectului ar fi fost manipulaţi politic.

Scriitorul Livin Antonesei a publicat pe blogul personal un editorial în care-l critică dur pe primarul Gheorghe Nichita: "Pentru prostălăi ca el e mai important orgoliul de doi bani decît oraşul pe care pretinde că-l iubeşte. Explicaţia dată era că el nu ţine seama de părerea a zece sau o sută de manipulatori. Problema este că petiţia fusese semnată de peste 7.000 de ieşeni. Vor fi fiind şi ei manipulatori, dar sînt şi 7000 de cetăţeni votanţi! După europarlamentarele la care PSD-ul ieşean condus de Copacocid a obţinut cel mai mic scor din Moldova, a fost smotocit de şefii de la Bucureşti. Aştept cu interes scorul de la prezidenţialele din toamnă şi noua smotocire, poate definitivă!", scrie Antonesei, printre altele, în editorial.

Singurul răspuns oficial al filialei locale PSD din ultimele zile a fost formulat la adresa lui Dragomir Tomaşeschi, preşedintele organizaţiei municipale a PDL Iaşi şi iniţiatorului referendumului de demitere a primarului: „Conştient de prăbuşirea accelerată în sondajele de opinie, PDL nu ratează ocazia de a-i agasa din nou pe ieşeni. Prin vocea jenantului politruc Tomaşeschi, cocoţat de câteva zile în scaunul de şef al filialei municipale, PDL Iaşi emite fantezii legate de demiterea primarului Gheorghe Nichita. Rămas în memoria ieşenilor doar prin aventurile sale bahice şi prin încrâncenarea iresponsabilă cu care a încercat să blocheze toate marile proiecte ale Iaşului, Tomaşeschi se încăpăţânează să ne convingă că nu merită decât dispreţul nostru, al tuturor. Iaşul nu are nevoie de caraghioşi care confundă reuşitele cu «eşecele» şi bunul-simţ cu mitocănia. Locuitorii oraşului nu-i pot transmite acestui individ decât un lucru: să danseze pe altă masă”.

Pe aceeaşi temă:

Replantarea teilor în centrul Iaşiului, respinsă de primărie. Nichita: „Vreţi ca eu să ţin seama de zece manipulatori?“

Premieră civică la Iaşi. 27 de aleşi locali, forţaţi să se exprime individual în faţa a 7.000 de alegători

Referendum pentru demiterea primarului din Iaşi, Gheorghe Nichita, iniţiat de filiala locală a PDL

„Legenda primarului TaiTeiTaiTot“, pamflet semnat de Florin Constantin, fondator al Divertis, cu trimitere la Gheorghe Nichita, edilul PSD-ist de Iaşi

Tabloul masacrului ecologic de la Iaşi. Un plan găunos, înţesat cu minciuni, 500 de tei ucişi fără remuşcări şi tunul imobiliar

Măcelarii teilor din Iaşi lovesc din nou. Sute de arbori sănătoşi, marcaţi pentru tăiere. Ieşenii au notificat Parchetul şi Garda de Mediu şi pregătesc proteste

O furtună violentă a rupt trei arbori la Iaşi. Şefii primăriei s-au grăbit să anunţe "dezastrul", pentru a abate atenţia de la masacrul ecologic pregătit în Copou

FOTO Masacrul teilor din Iaşi: episodul Copou. Cum sunt mutilaţi arborii-simbol din cel mai renumit cartier al oraşului

Lecţie de botanică pentru măcelarii teilor din Iaşi: „Este colosal de mult să tai 800 de copaci într-un an. Ăsta e un masacru”

Şi cu teii tăiaţi şi cu banii luaţi. Primăria Iaşi a primit o amendă de 60.000 de lei, achitabilă din bani publici, pentru că a tăiat ilegal arborii din centrul oraşului

Numărul "avocaţilor" teilor puşi la pământ în centrul Iaşiului creşte. Şefii Primăriei refuză dezbaterea publică

Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite