Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi au efectuat marţi, 19 ianuarie, primul transplant renal din acest an.
Transplantul a fost unul programat, fiind vorba despre o mamă în vârstă de 56 de ani, care i-a donat un rinichi fiicei sale în vârstă de 32 de ani.
„Pacientele sunt din judeţul Galaţi, fiica intrase în programul de dializă de trei luni de zile, este diagnosticată şi cu diabet de tip I, are un copil de cinci ani. În aceste condiţii ca să poată să continue o viaţă cât mai normală, fără să aibă nevoie să meargă la şedinţele de dializă, s-au investigat mai mulţi posibili donatori din familie, existând deschidere din acest punct de vedere, iar mama a fost cea care a donat”, a declarat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”.
Intervenţia a decurs fără incidente, în momentul de faţă ambele paciente se recuperează în Compartimentul de Transplant Renal.
Anul trecut, în ciuda pandemiei şi a contextului epidemiologic, au fost realizate peste 40 de transplanturi renale, cele mai multe astfel de intervenţii făcute într-un an de când se face transplant renal la Iaşi.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate