Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Profesorul de la Arte care cerea poze nud minorelor şi-a cerut suspendarea de la catedră. „Doream să studiez trupul uman în devenire“

3
12 May 2021 15:12:41
Autor: Andrei Luca
Silviu Parascan / FOTO: ziaruldeiasi.ro
Silviu Parascan / FOTO: ziaruldeiasi.ro

Profesorul de la colegiul ieşean care a fost acuzat de tentativă de pornografie infantilă şi-a suspendat activitatea didactică.

Un cadru didactic de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi a fost recent condamnat pentru tentativă de pornografie infantilă. Sentinţa dată de către Tribunalul Mureş are la bază un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în dosarul de urmărire penală între procurorul din cadrul P.Î.C.C.J. – DIICOT – Serviciul Teritorial Mureş şi Silviu Andrei Parascan.

„Acesta a susţinut că, fiind artist de profesie, dorind a descoperi din punct de vedere artistic o altă formă de artă, în concret dorind a studia dezvoltarea umană în devenire, a înclinat spre comiterea faptelor imputate. Astfel, a încercat a cunoaşte fete minore, cu vârste fragede, în scopul de a le studia vizual părţile anatomice, respectiv zonele intime ale acestora, toate acestea încercând a le corela cu ansamblul corpului lor“, au precizat procurorii DIICOT.
 
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi s-a autosesizat şi a trimis marţi, 11 mai, o echipă de inspectori la unitatea de învăţământ.
 
Reprezentanţii I.S.J. Iaşi au purtat discuţii cu directorul şcolii referitor la cele semnalate în mass-media şi au verificat situaţia încadrării pe post a cadrului didactic, constatând că acesta este angajat pe perioadă determinată, până la 31.08.2021.
 
Totodată, directorul a pus la dispoziţia echipei I.S.J. Iaşi solicitarea de suspendarea activităţii didactice, semnată de către profesorul Silviu Andrei Parascan .
 
Profesorul Silviu Andrei Parascan s-a prezentat la secretariatul Colegiului Naţional „Octav Băncilă” Iaşi, în ziua de miercuri, 11.05.2021, şi a înregistrat solicitarea de suspendare a activităţii didactice, începând cu data de 11.05.2021.
 
Conducerea unităţii şcolare a luat act de solicitarea cadrului didactic şi a aprobat-o.


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Ameninţări şi falsuri la adresa unei jurnaliste. „Dacă mie mi-au făcut aşa, ce le fac celor care nu au puterea presei?”
 
Păţania unui englez acuzat că a intrat fraudulos în România. S-a plimbat pe plajă neştiind că acolo e graniţa
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

defu gabi
12.05.2021, 15:18:07

Un degenerat... Asemenea specimene n-au ce cauta in invatamant...

-6 (10 voturi)
defu gabi
13.05.2021, 09:10:43

Minusuri de la pedofili in devenire... :)))

-4 (4 voturi)
green
12.05.2021, 15:57:02

De la niste babe nu vroiai niste poze, ca si trupurile lor sunt in devenire?

+1 (1 vot)
Modifică Setările