Prostituţie cu copii în centrul Iaşului. Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de procurorii DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii din Iaşi au efectuat trei descinderi într-un dosar de trafic de minori. Victimele din dosar sunt două adolescente, de 15 şi 17 ani.

Acţiunea judiciară a fost desfăşurată de procurorii DIICOT, alături de poliţiştii de la Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate. 

Aceştia au efectuat descinderile în cursul zilei de marţi, 29 septembrie. Un bărbat şi o femeie sunt inculpaţi în acest dosar, fiind acuzat de fapte de trafic de minori.

“Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, începând cu luna iulie 2020, cele două persoane ar fi recrutat şi exploatat sexual două tinere minore, cu vârsta de 15, respectiv 17 ani. Le-ar fi cazat şi le-ar fi organizat activitatea de prostituţie, prin închirierea de apartamente în zona centrală a municipiului Iaşi şi racolarea de clienţi, prin publicarea de anunţuri pe diferite site-uri de profil”, au precizat anchetatorii.

Aceştia au mai arătat reţeaua era condusă de femeie. Victimele erau racolate prin metoda „loverboy”, acestea fiind exploatate intens, pe parcursul mai multor luni şi transferate în diverse locaţii închiriate în regim hotelier.

Bărbatul şi femeia care ar fi racolat şi determinat minorele de să prostitueze au fost reţinute pentru 24 de ore şi vor fi duse la Tribunal, cu propunere de arestare preventivă. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite