Radiografia durerii făcută de românii din Israel: "Nu dorim pace şi linişte mai puţin decât voi! Mai mult, da!"

Incertitudine, frica, durere. Acestea sunt coordonatele în jurul cărora gravitează în aceste zile grele viaţa românilor stabiliţi în Ţara Sfântă. Atentatele şi acţiunile armate, desfăşurarea impresionantă de forţe au readus pe buzele şi în sufletul acestora mai mult ca oricând dorinţa de pace, de linişte.

Dincolo de prezentările oficiale stă, aproape întotdeauna, drama oamenilor. Acesta este şi cazul românilor care de ani de zile şi-au construt viaţa în Israel şi ale căror temelii le sunt zdruncinate în aceste momente de alarme, sirene, atentate, moarte şi violenţă.

Doi dintre aceştia au acceptat să împărtăşească din experienţele pe care le trăiesc în aceste zile tensionate reporterilor „Adevărul”.

“Pe scurt, Israelul în prezent este secţionat în două, de la centru spre sud în teroare şi de la centru spre nord în rutină. Eu şi soţul meu locuim în zona Haifa, în nord. Raza de acţiune a rachetelor Hammas se opreşte la Tel Aviv. Cu toate acestea, stresul ne marchează şi pe noi. Viaţa de zi cu zi este condiţionată de alarme. A trebuit, de exemplu să îmi contramandez tratamentul medical pe care îl făceam la un cabinet în Rehovot. A trebuit să contramandez  vizita la sora mea în Rishon Le Zion. Chiar acum o oră (mesajul a fost trimis în cursul zilei de marţi, 20 noiembrie – n.r) a fost "tzeva adom" (alarmă) în oraşul ei. Din fericire rachetele au căzut într-o zonă nelocuită.

Unde nu au putut ajunge rachetele, vor ajunge sinucigaşii

Somatizăm cu toţii stesul şi teroarea, chiar dacă locuim în zone în care nu sunt alarme. Nu am reuşit să dorm nicio oră pe noapte în ultima săptămână, doar ziua - printre picături. În plus trebuie să îmi liniştesc părinţii care locuiesc în România fără a-i minţi. Şi nu e uşor. Cu toata situaţia tensionată, cu tot războiul de uzură care durează de ani buni, niciodată şi nicăieri nu m-am simţit  mai în siguranţă  decât aici, în Israel. Ştiu că dacă respecţi regulile şi nu te expui imprudent eşti în siguranţă”, povesteşte Claudia Priefer, unul dintre românii stabiliţi în Israel.

Un alt mesaj al acesteia, trimis în cursul zilei de ieri, 21 noiembrie, arată o nouă faţă a violenţelor din Ţara Sfântă. “În urmă cu doar cateva minute la Tel Aviv un autobuz a sărit în aer. Un sinucigaş arab a detonat o încărcătură explozibilă în transportul în comun. Sunt declaraţi 10 răniţi deocamdată. Acum isteria se va generaliza. Unde nu au putut ajunge rachetele vor ajunge sinucigaşii înfăşuraţi în explozibil.  În scurt timp va trebui să fac un drum în afara oraşului, folosind autobuzul şi trenul. Trebuie să mă pregătesc pentru controale sporite. Va trebui să îmi modific agenda şi să mă limitez la strictul necesar în privinţa deplasărilor. Sper din inimă să nu îmi anticipez zborul din mai pentru decembrie”, a a mai spus Claudia.

Viaţa sub ameninţarea armelor

Eduard Matteş, un al român stabilit în Israel povesteşte propria sa experienţă pe care-o trăieşte zilnic, sub ameninţarea armelor. “Şi noi, cetăţenii israelieni de origine română suntem cu inima şi cu gândul alături de România şi dorim cetăţenilor ei numai bine şi pace. Nu înţeleg însă cum este posibil ca toată Europa să creadă în minciunile prezentate de către arabi, minciuni pe care ei le prezintă propriilor concetăţeni, anume că situaţia lor pe câmpul de luptă este una deosebit de bună, că i-au pus pe israelieni cu botul pe labe şi că ei stabilesc condiţiile de întrerupere a focului.

Nu se aprinde nicio luminiţă roşie de avertizare atunci când Hamas-ul plânge în faţa camerelor de luat vederi arătând aşa zisa suferinţă a palestinienilor? Palestinienii înşişi se tem de Hamas, nimeni nu-i iubeşte, ei nu reprezintă poporul palestinian mai ales atunci când amplasează punctele de lansare a rachetelor în zonele cele mai dens populate, ştiind bine că aviaţia israeliană nu va trage în civili, cel mult va ataca "chirurgical" nimerind exact ţintele pe care le are de nimicit! Ce să-i faci, când e razboi, e razboi şi se mai întâmplă şi mici greşeli fiind câteodată loviţi oameni nevinovaţi! Israelului îi pasă mai mult de ei decât conducerii Hamas care conducere a pus mâna pe putere prin forţă şi minciună şi nu mă miră faptul că Abu Mazen, conducătorul de drept al palestinienilor, nu face nimic, căci şi el se teme! Se teme pentru scaunul sau daca nu chiar pentru viaţa sa!

Bărbaţii pleacă şi nu ştiu dacă se vor mai întoarce

La doi, trei ani în mod permanent, cam atâta timp probabil le ia ca să se înarmeze din nou, Hamas-ul, Jihad-ul Islamic şi Fraţii musulmani încep sa-i aţâţe pe israelieni trăgând rachete spre interiorul Israelului, fie din sud, din fâşia Gaza, fie din nord, din sudul Libanului prin luptătorii Hizballah. Acum ostilităţile se duc în sudul şi centrul ţării, populaţia civilă este avangarda acestui continuu razboi, copiii, femeile şi bătrânii care sunt nevoiţi să intre în adăposturi, dacă nu chiar sa trăiască în adăposturi pentru a-şi apăra vieţile.

Existenţa obişnuită este tulburată din rădăcini, şcolile sunt închise, nu mai departe decât ieri fiind lovită o şcoală în Ashkelon unde, datorită precauţiei, copiii erau în adăposturi şi astfel, a fost evitată o tragedie de proporţii, bărbaţii pleacă la miluim (sunt încorporaţi în caz de război dar şi în mod obişnuit o lună şi jumătate pe an) şi nu ştiu când şi cum şi dacă se vor mai întoarce. De asta armata israeliană cântareşte cu multă luare-aminte daca va intra sau nu in Gaza, parerile fiind foarte impartite, marea majoritate fiind pentru intrarea in lupta directa cu dusmanul dar aceasta fiind foarte riscant data fiind configuratia teritoriului, existand tunele subterane daca nu chiar un intreg oras subteran in care poti intra dar nu mai este sigur daca sau cum vei iesi de-acolo!

Mă doare şi de copiii lor!

Armata suntem noi, copiii noştri şi este o mare răspundere care va trebui luată daca se va hotarî intrarea în Gaza. Se aud alarme în localităţile din sud la fiecare zece minute, oamenii nu apucă să iasă din adapost şi trebuie să intre din nou! Copiii plâng şi pun întrebari! Sunt sigur că şi de partea cealaltă copiii pun întrebări şi plâng dar vai de ei, căci politicienii de acolo nu-i aud şi nu le pasă de ei!

Mi-e teamă că orice acord vom semna cu ei nu va fi respectat! Ei nu-şi respectă cuvântul dat! La ei important este respectul de sine dar fără respectarea cuvantului dat! Asta nu face parte din onestitate!

Mă doare şi de copiii lor, şi de femeile lor asuprite şi înjosite la tot pasul, dar mă doare mai mult de copiii nostri şi de femeile noastre!

Cum aţi fi reacţionat voi, dacă ar cădea într-o bună zi rachete din Ungaria date fiind relaţiile reci pe care le are cu România?

Nu doresc pace şi linişte mai puţin decât voi! Mai mult, da! Şi nu mai puţin decât voi îmi iubesc copiii! Şi n-aş vrea să-i văd împotmoliţi într-una din catacombele Gazei! Ca şi voi iubim lumina şi cerul senin! Dar vă asigur că atunci când Israelul controla Gaza nu s-ar fi întamplat asemenea grozăvii!”, scrie Eduard Matteş.