Un nou episod de incompetenţă pe bani publici la Primăria Iaşi. Judecătoria Iaşi a ridicat restricţia de circulaţie impusă în faţa Hotelului Traian, iar municipalitatea trebuie să plătească cheltuieli de judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accesul maşinilor în parcarea Gran Hotel Traian a fost interzis printr-o măsură a Primăriei Iaşi.'
Accesul maşinilor în parcarea Gran Hotel Traian a fost interzis printr-o măsură a Primăriei Iaşi.'

Judecătoria Iaşi a emis o ordonanţă preşedinţială prin care obligă municipalitatea să ridice jardinierele de beton care blochează în momentul de faţă accesul la parcarea din faţa Grand Hotel Traian. Primăria Iaşi ridică semnul, dar interzice, în continuare, parcarea.

UPDATE, ora 16.30: Primăria Iaşi a răspuns printr-un comunicat de presă prin care transmite că va respecta decizia instanţei şi va scoate semnul care restricţionează circulaţia rutieră. În plus, vine cu o serie de precizări abstracte din care rezultă că accesul autoturismelor este permis, dar că parcarea este interzisă. "Atragem atenţia că instanţa nu a decis schimbarea destinaţiei pietonalului în parcare gratuită. Pentru a nu induce în eroare conducătorii auto, odată cu ridicarea jardinierelor, Primăria Municipiului Iaşi va instala panouri de informare cu privire la regimul pietonal al esplanadei Piaţa Unirii. Primăria Municipiului Iaşi face apel la toţi conducătorii din Iaşi să respecte legislaţia în domeniu şi specificaţia pietonală a esplanadei Piaţa Unirii. Municipalitatea ieşeană subliniază că va fi consecventă pentru ca Piaţa Unirii să rămână în continuare un spaţiu pietonal", se arată în comunicatul semnat de Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Practic, prigoana municipalităţii împotriva proprietarului hotelului continuă. Oficialii municipalităţii au precizat că orice şofer care staţionează mai mult de două minute pe spaţiul clasificat drept pietonal va fi sancţionat, prin amendă sau prin ridicarea maşinii. Excepţie fac maşinile de intervenţie, precum Ambulanţa sau Pompierii.

Decizia instanţei ieşene vine după ce la începutul acestei luni, pe 4 aprilie, SC Turism Moldova SA Iaşi, firma care controlează unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Iaşi, Grand Hotel Traian, a dat în judecată Primăria Iaşi, Consiliul Local, dar şi SC Serviciu Publice SA.

Societatea a cerut magistraţilor emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să-i oblige pe edilii oraşului să permită din nou clienţilor hotelului să îşi lase maşinile în parcarea din Piaţa Unirii din Iaşi.

"Admite cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale. Obligă pe pârâţii M, P, SP să ridice jardinierele din beton şi indicatorul rutier cu semnificaţia „Accesul interzis”. Autorizează pe reclamanta să ridice, pe cheltuiala pârâţilor, jardinierele şi indicatorul rutier, în ipoteza în care pârâţii nu se vor conforma dispoziţiilor prezentei sentinţe. Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei 1010,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată", se arată în minuta magistraţilor Judecătoriei, prin care a fost emisă ordonanţa preşidenţială.

Reprezentanţii firmei reclamante au înaintat către Parchet şi o plângere penală prin care-i acuză pe reprezentanţii Primăriei Iaşi de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. În plus, oficialii societăţii susţin că vor face demersuri

Pe 8 martie, muncitorii Primăriei Iaşi au montat peste noapte un indicator rutier de "Acces interzis" către spaţiul destinat parcării din faţa Hotelului Traian, singura unitate turistică din oraş clasificată la 4 stele. Ulterior, indicatorul a fost înlocuit cu altul prin care se restricţionează accesul autovehiculelor, altele decât cele care aprovizionează clădirea, pentru ca în cele din urmă, tot într-o noapte, să se revină la semnul rutier iniţial. Mai mult, la intrarea înspre parcare au fost amplasate câteva jardiniere masive din beton, iar angajaţii Poliţiei Locale supraveghează peste zi ca acestea să nu fie îndepărtate.

Grand Hotel Traian este deţinut de omul de afaceri Dănuţ Prisecariu, care care de asemenea patronează şi postul de televiziune Tele M, cel mai vehement instrument media împotriva primarului Gheorghe Nichita şi a subalternilor săi.

Citiţi mai multe despre politică administrativă a Primăriei Iaşi:

Baronii USL conduc spre faliment ultimul colos industrial al oraşului. Cum s-a vândut CET Iaşi unui SRL de apartament

Jaful CET Iaşi - o nebuloasă de zeci de milioane de euro cu firme-fantomă şi oameni-cheie intraţi în pământ

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite