Regizorul filmului „Colectiv“: „E o poveste universală, atâtea societăţi trăiesc în aceeaşi frică: cetăţeni vs cei care guvernează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avanpremiera filmului „Colectiv” la Iaşi
Avanpremiera filmului „Colectiv” la Iaşi

Regizorul Alexander Nanau vorbeşte, într-un interviu acordat „Adevărul” despre „Colectiv“, ultimul său film documentar. Filmul a fost vizionat la Iaşi, în avanpremieră, de peste 500 de persoane, în prezenţa regizorului şi a protagoniştilor.

Alexander Nanau este regizorul filmului „Colectiv”, documentar care va intra, de pe 28 februarie, în peste 80 de cinematografe din Bucureşti şi 50 de oraşe din România. Materialul cinematografic spune povestea primului an de după incendiul din clubul Colectiv şi urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, într-o interacţiune permanentă de căutare şi expunere a adevărului. 

Într-un interviu acordat „Adevărul”, regizorul Alexander Nanau vorbeşte despre tragedia de la Colectiv, despre jurnalismul românesc, dar şi despre golul pe care l-a umplut acest documentar în puzzle-ul de cunoştinţe despre societatea românească, puzzle pe care încearcă să îl construiască Alexander Nanau de când s-a reîntors în România.

Despre o continuare a documentarului, regizorul spune că „după o astfel de poveste, continuarea aparţine fiecărui om. Continuarea aparţine societăţii”. De asemenea, a vorbit şi despre munca de documentare observaţională, care pare a fi un adevărat joc de noroc.

Adevărul: E uşor să ne dăm seama de la ce a pornit ideea fimului, era un subiect care ne frământa pe toţi, dar cum v-aţi imaginat atunci că va arăta finalul acestui documentar, mai ales că nu ştiaţi despre acele anchete care sunt în prim-planul acestui film documentar? 

Alexander Nanau: La început e tot timpul foarte greu. E un joc în care încerci să îţi dai seama cine ar putea să fie personajele, care ar putea să fie povestea, pentru că niciodată nu ştii sigur care va fi povestea. Cumva...povestea cere şi forma unui film, iar documentarul „Colectiv” s-a inventat singur prin realitatea care s-a desfăşurat în faţa camerei de filmat. Pe parcurs începi să găseşti, practic, lumea filmului şi cum va arăta el.

În momentul în care aţi primit un răspuns negativ din partea jurnaliştilor, v-aţi gândit să renunţaţi la ideea realizării acestui film?

Nu, nicidecum. Am mers mai departe. Speram că dacă o să păstrăm legătura în desfăşurarea evenimentelor, vor câştiga încredere şi vor accepta în final să intrăm în spaţiul lor intim. Mă refer acum la redacţia de ziar în care lucrează.

S-a şi întâmplat asta, aţi primit acel apel telefonic de la jurnalistul Cătălin Tolontan care a acceptat această colaborare, dacă pot să îi spun aşa. S-a schimbat cumva percepţia dumneavoastră despre presă şi jurnalişti după această experienţă?

Da, da. Eu consum presă de foarte tânăr. Mi-am petrecut o parte din viaţă în Germania, acolo unde citeam foarte mult ziar. Aveam o curiozitate foarte mare despre cum se întâmplă lucrurile înainte să apară ziarul pe care eu relaxat îl cumpăr şi îl citesc.

Ce gol a umplut acest documentar în viaţa dumneavoastră? Vă întreb asta pentru că aţi declarat în cadrul unui alt interviu că filmul „Colectiv” a venit în completarea căutărilor pe care le aveaţi despre societatea românească, în contextul în care aţi fost plecat din ţară câţiva ani.

Cred că m-a ajutat foarte mult să înţeleg ce s-a întâmplat cu societatea românească de la Revoluţie şi până astăzi. Eu am plecat din ţară în 1990. Aveam un gol mare despre ce s-a întâmplat cu societatea românească, în sensul de cum s-a dezvoltat această democraţie care aparent s-a instalat în anii '90. Pentru mine, acest film a umplut un gol din biografia unui om, cumva m-a făcut să înţeleg foarte bine societatea în care mi-am petrecut primii ani de viaţă. Pentru o poveste de viaţă este foarte importat să înţelegem societatea care ne-a format primii ani de viaţă. „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” al lui Mungiu a fost primul film care m-a izbit şi mi se pare capodopera cinematografiei româneşti, asta pentru că am înţeles perfect lumea în care părinţii mei m-au crescut sau trebuiau să mă crească. Ăla a fost un moment foarte important de a mă lega din nou de România, mă refer la momentul în care am văzut acest film.

A fost un punct culminant în realizarea acestui film?

Au fost foarte multe puncte culminante. Există puncte culminante în ceea ce înseamnă emoţional sau relaţii pe care le legi cu personajele. Există puncte culminante din punct de vedere al facerii unui film şi, sigur, fiecare film este o nouă descoperire de formă şi de conţinut.

Vă întrebam asta pentru că au fost informaţii care au venit cu o viteză uluitoare în acea perioadă şi eram curioasă dacă v-aţi dat seama de anumite lucruri abia după ce aţi filmat, aţi mers în teren, poate la montaj... 

Da, sigur. De foarte multe lucruri îţi dai seama în camera de montaj, când ai timp să le analizezi să te uiţi la ele până începi să înţelegi lucrurile. Începi să citeşti în material personalităţile oamenilor pe care îi filmezi.

Aş vrea să vorbim puţin şi despre public. Cum a fost primit acest film în străinătate, în Veneţia?

În Veneţia a fost primit foarte emoţionant, pentru că în sala aia mare în care rulase Joker în acea seară, noi sau personajele filmului au fost aplaudate foarte lung. Atunci am crezut că e o reacţie unică, pentru că era o tensiune a premierei, dar s-a tot repetat pe mai multe continente. Aşa că ne-am dat seama că e o poveste atât de universală şi că atâtea societăţi trăiesc în aceeaşi frică şi în aceeaşi tensiune, cetăţeni vs cei care îi guvernează. Descoperim cu fiecare proiecţie cât de universală poate deveni o poveste unică dintr-un anumit loc.

Publicul ieşean. 850 de ieşeni au fost curioşi de ceea ce aţi creat în aceşti patru ani. Care a fost atmosfera din această seară (marţi, 25 februarie - n.r.)?

Dacă vorbim despre puncte culminante, Iaşiul pentru noi a fost un punct culminant. A fost cea mai mare audienţă, extrem de tânără. Şi noi, dar şi protagoniştii ne-am uitat unii la alţii şi am zis „aici se întâmplă ceva important”.

Am ascultat în această seară întrebări din toate domeniile din partea publicului. De asemenea, există păreri pro şi contra, vi s-a spus până acum că poate aţi profitat cumva de tragedia de la Colectiv pentru a face documentarul?

Acum 10 minute mi s-a spus, da. M-au oprit nişte spectatori şi mi-au spus că poate era cazul să îi menţionăm pe cei decedaţi la Colectiv. Ideea e că noi am lucrat patru ani şi ceva la acest film tocmai pentru ei, cumva. Pentru memoria lor şi pentru a lăsa societatea să înţeleagă ce s-a întâmplat. Asta este dedicaţia noastră pentru ei. Pentru noi, ei nu sunt doar acei oameni, ei simbolizează părinţii care trebuie să fie vigilenţi şi să lupte pentru drepturile la viaţa propriilor copii. Am fost întrebaţi şi dacă nu era cazul să ţinem un moment de reculegere pe scenă. Noi credem că momentul de reculegere este momentul genericului. În toate sălile în care dăm filmul, sunt cinci minute cât rulează genericul în care este linişte completă în sală. Ăsta este pentru noi un moment spiritual în care toţi spectatorii se unesc, stau împreună în linişte şi cred că e momentul de reculegere al filmului în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat la Colectiv. Dacă povestitorii societăţii nu pot nara povestea noastră pentru că sunt acuzaţi că o exploatează, cred că avem o problemă. Responsabilitatea noastră o purtăm zi de zi când facem un film despre o astfel de poveste. Este dreptul lor dacă cred asta, dar eu mi-am făcut datoria să tratez totul cu maxim respect.

Va exista o continuare, vă gândiţi la asta? 

Nu cred. Eu cred că după o astfel de poveste, continuarea aparţine fiecărui spectator. Societatea trebuie să scrie continuarea. Noi am încercat să arătăm cum este construită societatea şi, mai departe, fiecare să decidă pentru el dacă vrea să facă parte din societate şi dacă vrea să o schimbe sau nu. 

Cum vă daţi seama că trebuie să abordaţi un anumit subiect. E un joc de noroc? 

E adevărat, e un joc de noroc. Nu ştii niciodată dacă vei avea un film, dacă se va desfăşura o poveste care poate fi concretizată într-un film, dar este şi foarte multă intuiţie. La toată munca asta de documentar, intuiţia este un element principal şi motivul pentru care mergi mai departe în fiecare dimineaţă. E un munte atât de mare în faţa ta, încât nu ştii niciodată dacă vei putea să îl urci.

Aveţi un mesaj pentru public?

Vedeţi filmul!  

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite