Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Românii cer lucruri trăsnite. O ieşeancă a vrut certificat verde de vaccinare pentru hamster

1
26 Jan 2022 12:53:09
Autor: Alina Batcu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Femeia pleca în străinătate cu un hamster şi era îngrijorată că nu îl va putea lua fără certificat verde. I s-a explicat că nu va întâmpina probleme şi că nu se emit astfel de documente pentru animale.

Mii de ieşeni au sunat în pandemie la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi şi au solicitat ajutorul în anumite situaţii. Au avut nevoie de informaţii privind certificatul verde, carantinare sau au dorit testare la domiciliu, iar alţii au sunat să reclame anumite fapte. Au fost însă şi solicitări mai puţin obişnuite, care au stârnit amuzamentul operatorilor. De exemplu, o ieşeancă a cerut certificat verde pentru animalul de companie, a transmis conducerea DSP Iaşi.
 
 „Unii dintre ei au sunat să întrebe dacă-i angajăm, alţii au dorit să sune, de fapt, în altă parte şi au nimerit la noi şi a fost şi un caz mai altfel pe care nu ai cum să-l uiţi. A fost o doamnă care a sunat să solicite certificat verde pentru hamsterul ei întrucât pleca în străinătate cu acesta şi era îngrijorată că nu va putea. I s-a explicat că nu va întâmpina probleme dacă pleacă cu hamsterul şi că nu se emit certificate pentru animale”, a declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi. 
 
Zilnic, în această perioadă, angajaţii DSP Iaşi au preluat în jur de 200 de apeluri care au legătură cu pandemia. 
 
Prinicipalele solicitări sunt legate de certificatul verde, carantinare sau testare la domiciliu. 
 
„În ultima săptămână, media pe un număr de telefon a fost de 60 de apeluri pe zi, iar pe celalalt a fost de 130 de apeluri pe zi. Totalul apelurilor pe zi este undeva la aproximativ 190”, a mai declarat dr. Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi. 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Bilanţ COVID. Record de cazuri, de la debutul pandemiei: Peste 34.000 de îmbolnăviri în 24 de ore. Câte decese s-au înregistrat
 
Decizie neaşteptată a unuia dintre cei mai de succes antreprenori români. Renunţă la business pentru un post de bugetar
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Ionica Porumbel
26.01.2022, 14:57:56

Nu este deloc un lucru trăznit. Își iubește animăluțul și a căutat soluții preventive în urma măsurilor fără precedent din Hong Kong. Cine stă impasibil când aude de masacrarea a 2000 de hamsteri europeni? https://www.libertatea.ro/stiri/hamsteri-hong-kong-covid-voluntari-adoptie-3939285

Modifică Setările