Starea tânărului care şi-a pompat aer comprimat în anus. Băiatul lucra doar în slip înainte de gestul extrem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La locul solicitării a intervenit un echipaj TIM - SMURD FOTO Arhivă
La locul solicitării a intervenit un echipaj TIM - SMURD FOTO Arhivă

Potrivit autorităţilor, tânărul lucra într-o boxă în care temperatura era ridicată. După ce a recurs la gestul necugetat, angajatul a sunat el însuşi la 112.

Tânărul care şi-a introdus o instalaţie cu aer comprimat în fund se află internat în stare stabilă la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Băiatul în vârstă de 18 ani s-a accidentat în timp ce se afla la serviciu, la sediul firmei Delphi Systems din comuna ieşeană Miroslava. Tânărul a fost operat de o echipă medicală multidisciplinară în cursul zilei de duminică, 3 decembrie.

Medicii iau în calcul încă o intervenţie chirurgicală, în funcţie de evoluţia pacientului. „Tânărul este stabil, conştient, rămâne în ATI. Pacientul a fost operat, are colostomă (n.r. deschidere a colonului la piele pentru a crea un anus artificial). Pacientul va mai fi evaluat şi poate reoperat”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” Iaşi.

„Tânărul a sunat, speriat, la 112”

Tânărul s-a accidentat în cursul dimineţii de duminică, după ce, singur fiind într-o boxă, şi-a introdus în fund o instalaţie cu aer comprimat care funcţiona cu o presiune de trei atmosfere. După ce instalaţia s-a declanşat, angajatul a sunat el însuşi la 112. La acel moment, SMURD Iaşi asigura în dispecer preluarea apelurilor la 112 pe parte medicală. Potrivit dr. Ovidiu Popa, medic specialist UPU-SMURD, băiatul era speriat şi a cerut ajutor.

„Apelul la 112 s-a înregistrat după ora 09.00. Tânărul era speriat, probabil şi-a dat seama de ce a făcut, ne-a spus că instalaţia cu aer comprimat s-a descărcat şi am decis să trimitem de urgenţă un echipaj de terapie intensivă la locul solicitării. Colegii mei l-au găsit în cabinetul medical al companiei, conştient. Din ce am înţeles, băiatul lucra într-o boxă în care era foarte cald, îmbrăcat sumar, adică în tricou, slip şi şlapi. Cum s-a gândit să facă aşa ceva, nu ne putem închipui”, a explicat dr. Popa.

Potrivit medicului, examenul de computer tomograf efectuat în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” Iaşi a evidenţiat mai multe leziuni interne în abdomenul şi toracele băiatului.

„Presiunea intrată în abdomen după ce a introdus această instalaţie cu aer comprimat în rect i-a dilatat toate organele. În primul rând i-a cedat colonul, care a explodat, împrăştiindu-se astfel în abdomen materiile fecale, din cauza cărora există şi acum risc de infecţie. Apoi, presiunea s-a propagat în sus, astfel că pacientul avea ruptură de diafragmă, respectiv pneumotorax stâng sever, adică plâmănul stâng nu mai funcţiona deloc. Pe fondul acestor leziuni, starea băiatului s-a degradat progresiv. Credem că dacă presiunea utilajului era mai mare de trei atmosfere, băiatul nu avea şanse de supravieţuire”, a mai punctat dr. Ovidiu Popa.

Conform medicului, intervenţia chirurgicală la care a fost supus pacientul a fost de amploare. În timpul acesteia, medicii i-au suturat colonul şi i-au curăţat abdomenul de materii fecale pentru a evita o posibilă septicemie.  

„Vrem să vedem ce şcoală a terminat”

Un inspector de la ITM Iaşi face astăzi, 4 decembrie, verificări la sediul firmei Delphi Systems din comuna ieşeană Miroslava. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă confirmă informaţia potrivit căreia băiatul lucra într-o boxă în care temperatura era ridicată, dar consideră gestul angajatului de 18 ani incalificabil. 

„Faptul că lucra într-un mediu în care în care condiţiile sunt cele pe care le impune tehnologia, inclusiv temperatura la care faceţi referire, nu înseamnă că trebuia să recurgă la astfel de gesturi. Nu poţi spune că vrei să te răcoreşti folosind un utilaj cu aer comprimat într-un asemenea mod. Din păcate, tânărul a apelat la un gest inconştient, unul de bravadă, pe care noi îl punem pe seama vârstei neexperimentate şi a lipsei de vechime. Băiatul este din Paşcani şi lucrează la Delphi fiind angajatul unei firme bucureştene. Meseria pe care a fost angajat se numeşte operator la maşină- uneltă cu comandă numerică. El utiliza în timpul serviciului o instalaţie pentru curăţare care suflă aer comprimat. Acum vrem să vedem ce şcoală a terminat şi să avem o discuţie inclusiv cu reprezentanţii unităţii de învăţământ”, a explicat George Tanasievici, purtător de cuvânt al ITM Iaşi. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite