Până unde poate merge un baron PSD disperat. Gheorghe Nichita îi obligă pe ieşeni să-i scrie declaraţii de dragoste, ca să înduplece instanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baronul PSD Iaşi se află în arest la domiciliu pentru fapte de corupţie anchetate de către procurorii DNA, iar angajaţii de la primărie se ocupă, în acest timp, de strategii prin care să influenţeze judecătorii în decizia de prelungire sau nu a mandatului privativ de libertate.

Reprezentanţii mai multor ONG-uri din Iaşi au fost sunaţi la mijlocul săptămânii în curs de către angajaţi ai Biroului de Finanţare a Societăţii Civile din cadrul Primăriei Iaşi şi li s-a solicitat să formuleze „un document prin care să menţioneze colaborarea bună avută cu domnul Gheorghe Nichita“.

Este pentru prima dată când funcţionarii Primăriei Iaşi fac un astfel de demers, în săptămâna în care judecătorii Curţii de Apel Bucureşti decid dacă baronul PSD Gheorghe Nichita va rămâne sau nu în arest. Un verdict în acest sens va fi dat vineri, 5 iunie.

Aroganţa pe care a arătat-o Nichita în relaţia cu societatea civilă locală este de notorietate naţională.

Cel mai cunoscut episod este cel al ignorării totale a oricăror variante propuse de grupurile civice din Iaşi cu privire la replantarea teilor tăiaţi în centrul oraşului fără consultarea populaţiei.

„Am fost sunată pe 2 iunie şi mi s-a cerut să trimit o scrisoare de recomandare. Am tăiat discuţia din start, pentru că noi nu facem aşa ceva. Am asistat la evenimentele din ultima vreme, dar consider că nu este rolul nostru să avem vreo pledoarie, chiar şi printr-un document, precum cel solicitat. Refuzăm să fim absorbiţi într-o luptă politică“, a declarat Angela Achiţei, preşedinte al Asociaţiei Alături de Voi.

Au fost însă şi ONG-uri care au dat curs solicitării primăriei, dar fără a-l pomeni pe primar. „Colaborarea cu Primăria Municipiului Iaşi a fost una bună, promptă, bazată pe respect reciproc“, au scris cei de la Fundaţia Comunitară Iaşi în scrisoare de recomandare.

Bugetul pentru ONG-uri este oricum infim la Iaşi, în jurul valorii anuale de 100.000 de lei, de cinci ori mai mic decât la Cluj, din care sunt finanţate proiectele a maxim 8-10 organizaţii.

Oficialii Primăriei Iaşi încearcă să ascundă demersul pornit din interior. „Trebuie să facem verificări, să vedem dacă este real. În final, oricine poate da telefoane şi să spună că sună din partea primăriei“, a spus Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Tot la mijlocul săptămânii, a fost publicat pe portalul Lumea Justiţiei un interviu dat de Florentina Nichita, fosta soţie a primarului arestat, în care-şi elogiază fostul soţ. Este prima ieşire publică în 12 ani a consoartei baronului de Iaşi.

„Se încearcă impresionarea judecătorilor, să se arate la proces în mod fals ce om blând şi înţelegător este primarul Nichita“, a comentat Dragomir Tomaşeschi, avocatul Adinei Samson, femeia bătută şi ameninţată cu moartea de baronul PSD.

Pe aceeaşi temă:

Cum îşi minţea Nichita amanta. Femeia i s-a confesat speriată într-o seară: „Mă urmăreşte un Seat negru“

Armata de slugi a baronului Nichita

VIDEO Adina Samson, fosta iubită a primarului de Iaşi, declaraţii extrem de grave despre Nichita: „M-a bătut, m-a ameninţat cu violul şi cu moartea“

De ce a intrat DNA în patul lui Nichita. Legătura dintre blonda primarului Iaşiului, spionajul pe bani publici, mafia din Poliţia Locală şi un dosar penal secret

Armata de slugi a baronului Nichita. Cazuri ratate de politiştii-spioni ai primarului: copilă ucisă în Copou, statui furate din parc

STENOGRAME Primarul Nichita a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amanta

Traseul primarului Gheorghe Nichita: din elev mediocru în mahalaua Dorohoiului, colaborator al Securităţii direct în fruntea PSD şi a Primăriei Iaşi

Cine este blonda lui Gheorghe Nichita. Ascensiunea frumoasei Adina Samson, slăbiciunea baronului de la cârma Primăriei Iaşi

Baronul Nichita este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă. Cum a descoperit-o DNA pe blonda lui Nichita

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite