Suma ridicolă investită de stat în tinerii din România. Mesajul a 40 de asociaţii din Iaşi: „Guvernul României alocă anual un covrig pe fiecare tânăr”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii pleacă din ţara noastră chiar şi din centrele regionale şi universitare FOTO INP
Tinerii pleacă din ţara noastră chiar şi din centrele regionale şi universitare FOTO INP

Numărul tinerilor din Iaşi a scăzut în ultimii cinci ani cu aproape 9.000, deşi oraşul este centru regional şi universitar. Un grup de lucru format din membri a 40 de asociaţii atrag atenţia că lipsa investiţiei statului în activităţile tinerilor poate fi una dintre cauzele scăderii numărului de tineri.

Grupul de Lucru „Iaşi - Capitala Tineretului din România 2019 - 2020” alături de Consiliul Tineretului din România (CTR), structura care reprezintă tinerii şi organizaţiile de tineret din România la nivel naţional şi în structurile de reprezentare internaţionale de profil, atrag atenţia că în 2018 statul a investit pentru activităţile destinate tinerilor echivalentul a un covrig / tânăr / an, respectiv 1,49 lei.

Potrivit unui comunicat de presă, cele două entităţi susţin că investiţia totală în componenta de tineret a Ministerului Tineretului şi Sportului, incluzând atât activităţile pentru tineret cât şi cheltuielile cu salarii, centre de tineret şi de agrement şi realizarea unor cercetări, ajunge abia la 20 de lei / tânăr / an.

 „În condiţiile în care în judeţul Iaşi în ultimii cinci ani, numărul de tineri a scăzut cu 8861, de la 250169 , la 241308, scăderea procentuală fiind de -3,54%, structurile menţionate au transmis adrese către prefect şi către parlamentarii din judeţul Iaşi pentru a le solicita sprijinul pentru a convinge Guvernul României să acorde mai multă atenţie nevoilor tinerilor, inclusiv celor din judeţul Iaşi”, se arată în comunicatul menţionat.

Pentru 2019, Grupul de Lucru „Iaşi - Capitala Tineretului din România 2019-2020” şi Consiliul Tineretului din România solicită ca Guvernul României să găsească resursele financiare necesare pentru a aloca măcar suma de 10 euro (46,4 lei) pentru fiecare tânăr din ţara noastră în anul 2019.

În documentul citat se mai arată că acest lucru ar conduce la o creştere de 129,7% a bugetului alocat pentru acest sector, de la 102,6 milioane lei, la 235,79 milioane lei. Desigur, şi acest buget ar fi neadecvat în raport cu nevoile tinerilor, dar ar reprezenta un prim pas în îndreptarea situaţiei actuale şi ar fi un semnal pozitiv dat de guvern în Anul Centenar referitor la nivelul de prioritate acordat acestui sector.

"Doar 1,97% din tinerii din România au acces la un centru de tineret finanţat de MTS"

„Situaţia este mai mult decât alarmantă, iar asocierea simbolică a finanţării de care beneficiază un tânăr în România cu un covrig ne arată care este adevăratul nivel de implicare a autorităţilor centrale şi a clasei politice în sprijinirea celor pe care obişnuim să-i numim „viitorul ţării”. Mai mult decât atât, o bună parte din autorităţile locale, printre care şi cele din Iaşi, conştientizează tot mai mult importanţa investiţiei în tineri. Ori, în acest context, autorităţile centrale nu doar că nu au iniţiativa firească a unor măsuri pe termen mediu şi lung, ci abandonează în mod flagrant efortul de stimulare a tinerilor să rămână în România să investească în ţara lor şi, în final, să-şi construiască viitorul acasă.” – Mircea Meriacri, Coordonatorul Grupului de Lucru „Iaşi – Capitala Tineretului din România 2019-2020”

Tabloul subfinanţării cronice este întregit de faptul că doar 1,97% din tinerii din România au acces la un centru de tineret finanţat de MTS, fiind alocaţi, în medie, 8 lei pentru fiecare dintre aceştia. În lipsa unei investiţii adecvate, aceste centre nu vor putea oferi o varietate de servicii necesare tinerilor, rămânând în continuare prea puţin relevante pentru tineri.

  Repartizare 2018 – milioane lei Propunere 2019 – milioane lei Centre de agrement 85 195,2 Program de centre de tineret 0,8 1,8 Program de cercetare socială în domeniul tineretului 0,13 0,29 Program de susţinere a acţiunilor de tineret 7,57 17,38 Dezvoltarea şi diversificarea ofertei de servicii şi programe pentru tineri, în special studenţi 9,15 21,01 TOTAL 102,65 235,79

Sursa:  Grupul de Lucru „Iaşi - Capitala Tineretului din România 2019 - 2020” 

În total, MTS a avut în 2018 o alocare de 0,037% din PIB, din care în jur de 30%, adică 0,01% din PIB, fiind fonduri alocate pentru componenta de tineret (102,65 milioane lei).

„În condiţiile în care în ultimii 15 ani numărul tinerilor a scăzut cu aproape o treime (32,75%), de la 7.5 la 5 milioane de tineri, respectiv cu 11% în ultimii 5 ani, acest nivel de finanţare a activităţii de tineret este efectiv sinucigaş pentru România. Pentru a rămâne în ţară, tinerii trebuie să aibă o calitate a vieţii mai bună şi asta înseamnă şi educaţie şi sănătate, dar şi oportunităţi de voluntariat, de învăţare în afara şcolii, de petrecere a timpului liber, un cadru prin care să aibă acces la informaţii de interes pentru ei, consiliere, spaţii în care să se întâlnească şi să dezvolte proiecte care să răspundă nevoilor lor şi ale comunităţilor lor şi multe altele. Dacă ne raportăm la toţi tinerii şi nu doar la câteva mii sau zeci de mii, ne dăm seama că statul doar se face că face ceva în acest domeniu, la nivelul actual de finanţare.” - Mihai Dragoş, Preşedinte CTR

Lista Organizaţiilor Neguvernamentale de şi pentru Tineret din Judeţul Iaşi care susţin prezenta scrisoare sunt:

ACM - Asociaţia Culturală Moldavia Iaşi

AEGEE - Asociaţia Studenţilor Europeni Iaşi

ALSUPA - Asociaţia Liga Studenţilor Universitatea Petre Andrei din Iaşi

ARTIUM – Asociaţia Studenţilor UNAGE Iaşi

ASAFCI - Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii Iaşi

ASAH - Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Hidrotehnişti Iaşi

ASAI - Asociaţia Studenţilor Arhitecţi din Iaşi

ASAI - Asociaţia Studenţilor de la Apollonia Iaşi

ASB - Asociaţia Studenţilor Bioingineri din Iaşi

ASCOR - Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Iaşi

ASD - Asociaţia Studenţilor la Drept UAIC Iaşi

ASFI - Asociaţia Studenţilor Francofoni din Iaşi

ASII - Asociaţia Studenţilor Informaticieni Ieşeni

Asociaţia 1-2-3 Education

Asociaţia CIVICA Iaşi

Asociaţia MIRA

ASPP - Asociaţia Studenţilor Psihologi şi Pedagogi Iaşi

ASTIP - Asociaţia Studenţilor şi Tinerilor Ingineri Politehnişti Iaşi

ASVI - Asociaţia Studenţilor Veterinari Iaşi

ATEFS - Asociaţia Tinerilor din Educaţiei Fizica şi Sport Iaşi

ATOR - Asociaţia Tineretul Ortodox Român Iaşi

ATRAG - Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor Iaşi

CEAI - Comunitatea de Economie şi Afaceri Internaţionale Iaşi

CJE - Consiliul Judeţean al Elevilor Iaşi

E-TEAM Psychology

GISU – Grupul de Iniţiativă a Studenţilor Unici

LSAC - Liga Studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare Iaşi

LSAV - Liga Studenţilor Agronomi şi Veterinari Iaşi

LSE - Liga Studenţilor Economişti Iaşi

LSETC - Liga Studenţilor Electronişti din Iaşi

LSETH - Asociaţia Liga Studenţilor Electrotehnişti din Iaşi

LSFI - Liga Studenţilor de la Filosofie Iaşi

LSGG - Liga Studenţilor de la Geografie şi Geologie Iaşi

LSI - Liga Studenţilor de la Istorie Iaşi

LSM - Liga Studenţilor de la Mecanică Iaşi

PRIME - Asociaţia PRIME Iaşi

SSFI - Societatea Studenţilor Farmacişti Iaşi

SSMI - Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi

SSSI - Societatea Studenţilor Stomatologi Iaşi

TERIS - Asociaţia Tinerii Ecologi Români din Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite