Tablouri de zeci de mii de euro din colecţii private, expuse în premieră naţională la Iaşi. De astăzi, puteţi vedea opere semnate de Grigorescu şi Pallady

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Hortensiu  Aldea; Adina Renţea, directorul Pavilionului Muzeal Artmark; dr. Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi; prof.univ.dr. Petru Bejan, critic de artă
Dr. Hortensiu  Aldea; Adina Renţea, directorul Pavilionului Muzeal Artmark; dr. Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi; prof.univ.dr. Petru Bejan, critic de artă

În premieră naţională, la Palatul Culturii din Iaşi poate fi vizitată o expoziţie unică. Zeci de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Ştefan Dimitrescu, Octav Băncilă sau Corneliu Baba pot fi admirate în perioada 23 februarie –  23 aprilie 2017.

Un proiect cultural inedit debutează astăzi la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei. În parteneriat cu Artmark, instituţia de cultură găzduieşte o expoziţie în premieră naţională care face parte din seria „Camera Colecţionarului“.
 
Concret, aproximativ 50 de opere de artă semnate de Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Gheorghe Petraşcu, Octav Băncilă, Dumitru Ghiaţă, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Alexandru Ciucurencu, Aurel Băeşu, Corneliu Baba se vor regăsi pe simeza Muzeului de Istorie a Moldovei timp de două luni. Lucrările au ca tematică diverse teme din arta plastică- portretul, peisajul şi natura statică.

„Suntem onoraţi să fim pentru prima dată în Palatul Culturii, pentru că de când a fost renovat este un loc absolut minunat. Iaşul este un oraş încărcat de istorie şi de artă, iar expoziţia pe care o propunem vine să completeze o parte din istoria artei acestui oraş“, a precizat Adina Renţea, directorul Pavilionului Muzeal Artmark.

Operele de o valoare inestimabilă fac parte din şase colecţii particulare, unele nefiind expuse niciodată publicului până astăzi. Tablourile aparţin colecţionarilor din trei judeţe ale Moldovei, Iaşi, Bacău şi Suceava, iar unele in ele au valori de zeci de mii de euro.

„Proiectul este unicat în România pentru că subliniază mobilitatea patrimoniului provenit din colecţii particulare. Lucrările din această expoziţie evidenţiază cu precădere geniul artistic românesc, între tradiţionalism şi inovaţie“, a punctat Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“.


Proiectul Camera Colecţionarului va fi promovat şi implementat în muzeele oraşelor mari şi va oferi publicului iubitor de artă bucuria de a admira picturi celebre româneşti, în cadrul expoziţiei „Valori ale artei românesti în colecţii particulare”. Vizitatorii sunt aşteptaţi la Muzeul de Istorie a Moldovei, de marţi până duminică între orele 10.00 -17.00. Preţul de intrare este 16 lei.

 Citeşte şi: 

Povestea în imagini a „florilor iernii“. Cea mai frumoasă expoziţie de aranjamente florale poate fi admirată la Iaşi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite