Tânărul care-şi împarte viaţa între sala de operaţii şi raliuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook/Răzvan Ungureanu
FOTO Facebook/Răzvan Ungureanu

Opera ursuleţi de pluş când era mic, iar în pauza dintre două „operaţii“ mergea la Raliul Iaşiului cu tatăl său, neştiind că va fi vreodată de partea cealaltă a gardului. Acum este student la Medicină Generală şi unul dintre tinerii piloţi de raliu ai României.

Ieşeanul Răzvan Ungureanu (21 de ani) a avut un debut impresionant în moto sport, având deja un palmares de premii la competiţii importante pe patru roţi. Tânărul a debutat în 2020, în cadrul Raliului Iaşiului, urcând direct pe podium (locul III la categoria Rally2 - Clasa A1). A continuat cu locul II în Raliul Bacăului şi cu locul III în clasamentul anual general al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv (FRAS). 

S-ar putea spune că Răzvan s-a pregătit tot timpul pentru aceste competiţii, având în vedere că a intrat de mic în lumea moto sportului. Povesteşte pentru „Weekend Adevărul“ că această pasiune s-a înrădăcinat de când mergea cu tatăl său la Raliul Iaşiului.

 „Pasiunea mea a pornit de la faptul că de când eram mic tatăl meu merge cu prietenii lui şi colegii de firmă la Raliul Iaşiului. Asta se întâmpla când aveam în jur de cinci ani, cam de când pot eu să-mi aduc aminte. Eram prezenţi tot timpul la competiţie. Stăteam pe probe, ne uitam toată ziua. Încetul cu încetul am mai cunoscut oameni din domeniul acesta. Am aflat şi că am nişte prieteni implicaţi direct, unul a fost copilot, altul a fost pilot“. 

Cursuri de două zile, experienţă pentru o viaţă

 

Fără să-şi dea seama, Răzvan Ungureanu s-a îndrăgostit de moto sport, iar asta a dat naştere unui vis: să devină chiar el pilot de raliu. Aşa se face că în urmă cu un an s-a înscris la Şcoala de Pilotaj a lui Vali Porcişteanu, iar la scurt timp s-a văzut pilotând o maşină.

„La un moment dat, un prieten de-ai mei a făcut şcoala la Vali Porcişteanu. El mi-a arătat că se poate, ca să zic aşa. Aşa că m-am înscris şi eu. Cursul a durat două zile: o zi partea teoretică şi o zi partea practică. Cel mai frumos a fost în ultima zi, când m-am urcat în maşina de raliu alături de Vali. Când m-am întors acasă, am zis că a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea, pentru că era un prim pas spre a-mi realiza visul“, mărturiseşte tânărul. 

Pasiunea, îndemânarea şi concetrarea lui Răzvan nu au rămas neremarcate. Cunoscutul pilot Vali Porcişteanu a fost cel care l-a îndemnat să participe la competiţii, semn că tânărul făcea treabă bună la volanul maşinii de curse.

„În timpul cursului, Vali m-a întrebat dacă am mai făcut asta, pentru că părea că ştiu. Mi-a spus să mă apuc de curse. Le-am spus alor mei şi au acceptat. Eu aveam în plan să fac şcoala şi să merg la nişte competiţii mai mici, dar din cauza pandemiei nu am reuşit. Am mers direct la Raliul Iaşiului“, ne-a spune tânărul pilot ieşean. 

Razvan Ungureanu

FOTO Facebook/Răzvan Ungureanu

 

Sport de echipă

Pentru Răzvan, începutul în domeniu a venit cu o adevărată provocare: să-şi găsească copilot, o persoană pe care se poate baza în cele mai tensionate momente din competiţie.

Nefiind vorba despre un sport individual, el trebuia să facă echipă cu cineva la volanul maşinii de curse. Aceasta a fost şi partea cea mai grea: „Acesta nu este un sport individual, este un sport de echipă – pilot şi copilot, cel din urmă fiind extrem de important. Trebuie să te înţelegi cu el foarte bine. Stai pe întreaga perioadă a raliului cu el. Copilotul trebuie să facă strategia de dinainte de competiţie. Înainte de raliu, mergem pe probele respective de două ori, iar eu îi dictez cum văd traseul. El este ca un fel de reportofon“, explică Ungureanu. 

Pentru că Răzvan nu avea prea multe cunoştinţe în moto sport, i-a fost greu să-şi găsească un copilot. Aşa că l-a convins pe prietenul său, coleg de liceu şi facultate, Theo Penişoară, să i se alăture.

„Experienţa lui era tot zero. La rugămintea mea, s-a înscris la cursurile lui Vali Porcişteanu. Eu am terminat cursurile în iulie, Theo în august, iar în septembrie am avut raliu, a fost foarte din scurt. Vali ne-a spus că se vede că suntem uniţi. Cel mai greu mi s-a părut să-mi stăpânesc emoţiile. Era primul raliu al amândurora, plus că era competiţia de acasă, de la Iaşi. A fost mult mai bine decât ne aşteptam. Am luat locul III la clasa mea, a fost un rezultat care ne-a încurajat. Am bătut maşini mult mai puternice decât a mea şi oameni cu experienţă în domeniu“, îşi aminteşte cu bucurie Răzvan Ungureanu. 

    

Prima lovitură şi secundele importante

După debutul de excepţie de la Iaşi, Răzvan Ungureanu şi Theodor Penişoară au avut parte şi de prima experienţă neplăcută de pe traseul unei competiţii de raliu.

„Am fost la Raliul Clujului, la finalul lunii septembrie. A fost primul raliu de asfalt, cel de la laşi a fost de macadam. La Cluj ne-am lovit de un cap de pod, pe singura probă specială. Eram foarte entuziasmaţi, iar asta nu prea ne-a ajutat. Am zis că demonstrăm noi tot ce putem şi rezultatul nu a fost deloc bun. A fost un moment foarte greu. Mă gândeam c-o să renunţ, că am dezamăgit oameni. Mă gândeam ce-o să spună tata sau Vali, dar am avut susţinere morală şi logistică din partea tuturor“, a spus pilotul. 

Decizia de a continua a fost una înţeleaptă, pentru că la următoarea competiţie tinerii ieşeni au obţinut unul dintre cele mai bune rezultate de până acum. „La Raliul Bacăului, tot pe macadam, care e suprafaţa mea preferată, am luat locul II la clasa mea şi locul III la general. Am fost foarte bucuros. Aşa s-a terminat sezonul“, îşi aminteşte tânărul. 

Razvan Ungureanu

FOTO Facebook/Răzvan Ungureanu

Importanţa pregătirii fizice

Pregătirea pentru o competiţie presupune şi o parte fizică, care să ofere o siguranţă în propria forţă atunci când pilotul se află în cursă.

„Pregătirea fizică e importantă pentru că sistemul cardiovascular se va afla într-un ritm de efort, chiar dacă, în teorie, tu doar stai pe scaun şi conduci. Comenzile, volanul şi frâna sunt mult mai tari decât la maşinile normale, necesită o anumită forţă. Dacă nu ai condiţie fizică, nu te poţi concentra din cauza oboselii în situaţii neprevăzute. Poţi să rămâi fără servodirecţie, şi, deci, trebuie să forţezi volanul. Poţi să faci pană şi să trebuiască să schimbi roata între probe“, explică pilotul Ungureanu. 

Există o preconcepţie potrivit căreia piloţii de raliu conduc cu viteză şi pe stradă, nu doar pe traseul competiţiei. Referindu-se la acest aspect, Răzvan explică cum l-a influenţat pe el experienţa într-un mediu organizat.

„Odată ce ajungi să mergi cu viteză într-un mediu organizat, apar mai mulţi factori care te fac să nu mai mergi tare şi în oraş. În primul rând, ştii ce înseamnă viteza cu adevărat. Experienţa de la astfel de competiţii te face să înţelegi riscurile. În al doilea rând, mergând la competiţii, nu crezi că ai ceva de demonstrat pe stradă“, argumentează Răzvan.

De la volanul maşinii în sala de operaţie

În prezent, Răzvan Ungureanu este student la Medicină Generală, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi. Visează să ajungă chirurg plastician şi de reconstrucţie. Pasiunea pentru medicină a luat naştere tot din copilărie, însă experienţa de pacient l-a făcut să-şi dorească să lucreze în sistemul medical.

„Când eram mic, mă jucam cu ursuleţi, îi operam. Îi tăiam, îi injectam. Ţin minte că puneam spirt în seringi. Nu aveam o imagine clară a ceea ce vreau să fac, până când am avut un accident de bicicletă şi a trebuit să fiu operat. Am mers la chirurgie plastică, acolo m-am împrietenit cu o doamnă doctor – m-a fascinat ce făcea. Şi de atunci, din liceu, am zis că asta vreau să fac: chirurgie plastică şi reconstrucţie“, ne-a mărturisit tânărul pilot de curse Răzvan Ungureanu.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Andreea Novac, coregraf şi performer: „Rezidenţele de creaţie trebuie să devină o normalitate în ecosistemul artistic”

Olga, prima femeie din Republica Moldova care a urcat Everestul: „Trebuia să merg cu o anumită atitudine. Aşa că am îmbrăcat o ie pe sub echipament“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite