„Torna, torna, fratre!“ - expresia înţeleasă greşit care a ajuns să cuprindă primele cuvinte ale limbii române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îndemnul îi este atribuit unui soldat al armatei bizantine care l-ar fi rostit „în limba părintească” în timpul unei campanii împotriva avarilor, în apropierea munţilor Haemus, în anul 587.

Torna, torna, fratre! (τόρνα, τόρνα, φράτρε) (sau retorna, retorna!) reprezintă un îndemn rostit de către un soldat „în limba părintească” în timpul unei campanii a armatei bizantine împotriva avarilor, în apropierea munţilor Haemus în anul 587.

În timpul unui marş de noapte al armatei bizantine conduse de Comentiolus, unul dintre soldaţi a observat cum stătea să cadă un sac cu provizii aflat pe un catâr. Vrând să-şi atenţioneze camaradul, a strigat „în limba băştinaşă”: torna, torna! (adică să întoarcă sacul pe catâr). Ceilalţi soldaţi au interpretat acest îndemn ca pe un semnal de alarmă şi au început să-l repete cu răcnete din om în om. Atât bizantinii, cât şi avarii sunt cuprinşi de panică, fiecare armată fugind în direcţii opuse.

Istoricii români au dezbătut mult pe marginea acestei expresii, considerată a conţine primele cuvinte aparţinând limbii române. Are legătură cu desele năvăliri ale cetelor de avari peste Dunăre. Povestea expresiei este relatată de către călugărul şi cronicarul Teofan Spovednicul (752 - 817) în lucrarea sa, intitulată „Cronographia”:

Pentru anul 6079 (587), cronicarul face următoarea menţiune:

„În anul acesta hanul avarilor a rupt înţelegerea de pace şi a pornit cu război împotriva Moesiei şi Sciţiei, înfruntând cu străşnicie Ratiaria, Bononia, Aquae, Durostorum, Zaldapa şi Marcianopolis. Comentiolus s-a dus în Anchialos şi a desfăcut oastea în două, despărţind pe cei bicisnici de cei mai buni.

Oştirii netrebnice în număr de patruzeci de mii i-a poruncit să păzească tabăra, iar pe cei aleşi în număr de şase mii i-a luat cu sine: două mii a dat lui Castus, două lui Martinus, iar alte două le-a luat el şi a pornit împotriva barbarilor.

image

Castus a mers spre Zaldapa şi Haemus, a găsit barbari stând fără nicio grijă şi a măcelărit pe mulţi din ei. După ce au luat o mare mulţime de prizonieri, i-a dat în păstrarea scutierului său. Martinus a ajuns până în împrejurimile oraşului Tomis, a dat pe neaşteptate de han şi a ucis pe mulţi din oastea lui, iar acesta şi-a găsit scăparea prin fugă.

După ce a dobândit o izbândă strălucită, Martinus s-a întors la comandamentul oştirii şi a primit poruncă să rămână acolo. Comentiolus a fost cuprins de teamă şi s-a întors în Marcianopolis. Deoarece nu l-au găsit ceilalţi, şi-au unit oştile şi au tăbărât împreună la picioarele muntelui Haemus. Văzând că hanul trece fluviul, Martinus s-a întors la comandamentul oştirilor.

Castus a trecut fluviul, s-a apropiat de avangărzile avarilor şi le-a înfrânt în luptă, dar la îndemnurile unui demo răusfătuitor nu s-a întors la comandantul său, iar a doua zi hanul a ocupat trecerile şi i-a tăiat întoarcerea. Oştenii lui s-au împrăştiat şi fiecare a fugit unde a putut prin păduri. Unii au fost prinşi de către barbari şi au arătat unde se ascunsese Castus.

L-au prins de viu şi s-au veselit cu cântece şi jocuri. Hanul a mers spre miazăzi împotriva Traciei şi a ajuns până la zidurile cele lungi. Comentiolus s-a ascuns mai întâi în pădurile din Haemus, apoi a ieşti la iveală împreună cu Martinus. Şi luându-l pe han pe nepregătite, deoarece mulţimea barbarilor se împrăştiase prin Tracia, a înaintat împotriva lui la primul schimb al gărzilor de noapte.

Şi avea în mâinile sale prilej de mare izbândă, dacă n-ar fi fost abătut de la această încercare din pricina unei întâmplări. Un animal de povară aruncase sarcina de pe el şi cineva a strigat pe stăpânul animalului să îndrepte sarcina, zicându-i în limba maternă: Torna, torna, fratre [„întoarce-te, întoarce-te, frate”]. Stăpânul catârului n-a auzit glasul, dar l-au auzit oştenii şi, crezând că sunt înfrânţi de duşmani, o luară la fugă, strigând în gura mare: Torna, torna. Cuprins de spaimă grozavă, hanul începu să fugă şi el din răsputeri. Şi era un lucru vrednic de văzut cum romanii şi avarii fugeau unii de alţii, fără să fie urmăriţi de nimeni. Hanul şi-a luat oştile şi s-a aşezat în oraşul Apiaria.”

Sursa traducerii: Izvoarele Istoriei României (Fontes Historiae Dacoromanae). Volumul II. De la anul 300 până la anul 1000, Bucureşti, 1970. Teofan Confesorul (foto sus) este cel care a menţionat pentru prima dată în cronica sa incidentul care a condus la apariţia primelor cuvinte atestate ca aparţinând limbii române.

Cu toate acestea, cercetătorii au contestat veridicitatea relatării motivând că în limba latină, folosită la vremea respectivă de către armata bizantină, ar fi trebuit să fie "frater", şi nu "fratre", iar dacă greşeala ar fi fost făcută neintenţionat ar fi fost reparată ulterior la transcrierile ulterioare. 

George Călinescu este primul care abordează problema acestor cuvinte ca fiind rostite "în limba părintească", în lucrarea "Istoria literaturii române": “Ceea ce jurământul de la Strasbourg (842) este pentru limba franceză şi carta capuană (960) pentru cea italiană au crezut unii că pot înfăţişa pentru limba română cuvintele torna torna, fratre. Adevărul este că vorbele acestea n-au nici unul din caracterele esenţiale ale limbii române şi sunt numai nişte vestigii de grai romanic. Din împrejurări vitrege, primele documente sigure şi abundente sunt cu totul târzii, dintr-o vreme în care graiul era de mult închegat. Uzul limbii slavone în biserică şi în cancelarii a întârziat apariţia textelor române care sunt din secolul XVI”.

Istoricul Gheorghe Brătianu crede că aceste cuvinte „reprezintă o expresie din limbajul roman, aşa cum se formase el în acea epocă în regiunile balcanice şi dunărene. Ele aparţin probabil unuia şi celui mai însemnat din substraturile peste care limba [română] s-a clădit”.

Recomandări pe aceeaşi temă:

Cum au ajuns două expresii clasice să fie folosite pe post de insulte. Ce înseamnă „când o zbura porcul“ sau „te învârţi ca o curcă/gâscă beată“

Cât de veche e limba română şi cum s-a format, de fapt. Controversele din rândul lingviştilor

Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii şi de ce nu foloseau scrierea. Sute de cuvinte mai puţin ştiute pe care ni le-au lăsat moştenire strămoşii noştri

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite