Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Trei ani de procese pentru două rujuri furate. Cazul fără prejudiciu a fost închis oficial pe cheltuiala statului

2
14 Jul 2020 17:56:54
Autor: Ionuţ Benea
Rujurile au fost recuperate, procesul a continuat
Rujurile au fost recuperate, procesul a continuat

O femeie de 22 de ani a fost cercetată şi judecată timp de trei ani şi jumătate într-un dosar în care a fost acuzată de furt. Ea a sustras două rujuri şi un parfum de la Kaufland, însă a fost prinsă de paznic. Din acest motiv, firma nu s-a constituit parte civilă.

Elena Marchidan a fost acuzată de furt pentru o faptă pe care a comis-o la începutul anului 2017, iar luni, judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis să renunţe la aplicarea pedepsei în cazul său şi să îi dea un avertisment. 
 
1.000 de lei au fost cheltuielile judiciare calculate până la momentul sentinţei din primă instanţă, acestea fiind imputate Elenei Marchidan. Cheltuielile din apel, au decis ieri judecătorii, au rămas în sarcina statului. 
 
“La data de 16.01.2017, în jurul orelor 13,30, inculpata s-a deplasat la magazinul Kaufland cu intenţia de a face unele cumpărături. Aceasta a pus mai multe produse în coşul de cumpărături, după care s-a îndreptat spre raionul de cosmetice, unde a luat hotărârea infracţională de a sustrage bunuri. În realizarea acestei hotărâri, inculpata a luat de pe raft două rujuri marca Revlon, un iluminator marca Revlon şi un parfum marca Rive, în cuantum total de 173,48 lei, bunuri pe care le-a ascuns în geanta personală”, e acuzaţia formulată împotriva tinerei.
 
Tânăra a fost prinsă la ieşirea din hipermarket şi bunurile au fost recuperate de către reprezentanţii magazinului, aşa că nu a existat prejudiciu în cadrul procesului. 

Vă mai recomandăm: 

Furt ca-n codru, în Armată. Povestea jafului de 34 de tone de combustibil fără niciun vinovat oficial

Tânără de 19 ani din Iaşi condamnată la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru furt de lenjerie intimă. Cum a fost prinsă

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Alexa Alexandru
14.07.2020, 18:13:12

Elena Marchidan are gusturi fine. Foloseste Revlon. Daca firma nu s-a constituit parte civilă. cine a dat-o in judecata? Paznicul?

AltCineva
14.07.2020, 21:04:08

fapta a ramas, dar procurorul putea sa dea NUP...probabil nu s-a inteles la "cascaval" cu duduia...si atunci exces de zel...LA TRIBUNAL, LA PUSCARIE !

+2 (2 voturi)