Trei puştani din Iaşi au pus cuţitul la gât unui taximetrist şi i-au furat încasările. Cu câţi bani s-au ales infractorii fugari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi caută trei indivizi care, în cursul nopţii de joi spre vineri ar fi jefuit un taximetrist.

Cei trei tineri, care au toţi sub 20 de ani, au urcat într-un taxi condus de un bărbat de 54 de ani în jurul orei 1.00.

Adolescenţii au cerut să fie transportaţi în zona Cuza Vodă, iar la finalul cursei nu doar că nu au plătit contravaloarea transportului, de 8 lei, ci au decis să îl jefuiască pe şofer.

Băieţii au scos câte un cuţit şi l-au ameninţat cu moartea pe taximetrist, timp în care fata i-a sustras acestuia portofelul în care se afla suma de 145 de lei.

„Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a identifica autorii”, ne-a precizat Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Iaşi.

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite