Iaşi

articolul anterior articolul urmator

Un bolnav cronic internat la „Socola“ a dispărut fără urmă. Şefii instituţiei au mediatizat incidentul după cinci zile

1
26 Jan 2016 15:32:55
Autor: Iulia Ciuhu
Institutul de Psihiatrie „Socola” anchetează dispariţia unui pacient FOTO: Arhivă
Institutul de Psihiatrie „Socola” anchetează dispariţia unui pacient FOTO: Arhivă

Un bolnav de la Institutul de Psihiatrie „Socola” a dispărut din spital joi, 21 ianuarie. Spitalul a început o anchetă internă pentru a determina condiţiile în care bolnavul a dispărut din spital.

Pacientul Dan Marandu a fost internat în Institutul de Psihiatrie „Socola” în noiembrie 2015, cu o afecţiune psihică cronică. Pacientul în vârstă de 66 de ani a dispărut din spital joi, 21 ianuarie. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, pacientul a părăsit spitalul fără aviz medical, în jurul orei 17.00.

„În momentul în care bolnavul a părăsit clinica, infirmierii şi îngrijitorul care trebuiau să-l supravegheze se aflau într-un salon unde schimbau un pacient, iar asistenţii medicali de gardă se aflau la etajul superior al clădirii pentru a administra tratamentul bolnavilor. Dispariţia pacientului a fost sesizată în aproximativ 15 minute, deoarece în saloane erau aparţinători în vizită, pavilionul fiind în regim cu uşi deschise, nefiind interzis accesul vizitatorilor”, a arătat conducerea spitalului într-un comunicat remis presei.

Ulterior dispariţiei, medicii susţin că au început căutările bolnavului prin spital şi au anunţat familia. Institutului de Psihiatrie „Socola” analizează, în prezent, contextul în care bolnavul a dispărut din spital.

„S-a stabilit o comisie medicală care va analiza dacă s-au respectat procedurile impuse într-o astfel de situaţie. Pentru mine siguranţa pacienţilor este foarte importantă şi personalul medical are atribuţii foarte clare care să asigure îngrijirea bolnavului. Dacă au fost încălcate aceste proceduri, cei care au în răspundere supravegherea pacienţilor vor răspunde”, a declarat medicul Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.

În momentul dispariţiei, pacientul era îmbrăcat în pantaloni tip sport, de culoare închisă, pulover negru şi vestă de culoare închisă. Dan Marandu are 1,70 înălţime, constituţie atletică, ochi albaştri, păr grizonat, tuns scurt, cu calviţie frontală, faţă ovală, ten deschis.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Iaşi caută un bărbat de 66 ani, care a plecat voluntar dintr-o unitate medicală şi nu a mai revenit. MARANDU DAN a plecat la data de 21 ianuarie în mod voluntar dintr-o unitate medicală, din municipiul Iaşi, şi nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea bărbatului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Citeşte şi:


Socola, butoi cu pulbere. Singurul institut de psihiatrie din România are un nou director. Acesta solicită audit guvernamental la Iaşi
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Cioltică Ciprian
26.01.2016, 17:56:59

- La Socola, cum se pare, Nu-i regim de inchisoare De te-apuca cate-un dor Poti sa pleci usor

Modifică Setările