Un medic ortoped operat de o fractură de col femural la Iaşi a murit după un şoc septic. Pacientul ar fi contactat o infecţie nosocomială după intervenţia chirugicală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Anagnoste ar fi murit după un şoc septic FOTOŞ Arhivă
Constantin Anagnoste ar fi murit după un şoc septic FOTOŞ Arhivă

Conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi derulează o anchetă, începând de miercuri, 2 decembrie, după ce un medic din Vaslui a murit în spitalul ieşean după o serie de complicaţii.

Chirurgul Constantin Anagnoste în vârstă de 90 de ani a fost internat în spital pe 5 noiembrie cu fractură de col femural. După 13 zile, pacientul a murit în ATI, după ce a fost diagnosticat cu Clostridium dificile. Cazul pacientului se află într-o anchetă a spitalului după ce soţia sa, Violeta Anagnoste, a depus memorii la Direcţia de Sănătate Publică şi la Colegiul Medicilor din Iaşi în urma unei operaţii în Clinica de Ortopedie de la Spitalul „Sf. Spiridon”.

Femeia susţine că soţul ei în vârstă de 90 de ani a murit în condiţii nedemne pentru o persoană care a slujit medicina toată viaţa. Medicul ar fi contactat o infecţie nosocomială care i-ar fi provocat decesul. În sesizarea depusă la CMI, soţia defunctului precizează că după operaţie pacientul ar fi anunţat-o că nu mai simte gustul alimentelor. După intervenţie, potrivit soţiei, pacientul urina cu o culoare diferită, nu avea scaune, nu se putea alimenta pentru că nu putea înghite şi avea arsuri la stomac. Ulterior, bolnavul a început să aibă scaune diareice.

„Mi-a cerut apă rece cât mai rece! Nimic din toate acestea nu sunt cunoscute de asistente pentru că nu le vedeam mai deloc prin salon. Nu m-am întrebat dacă medicul ştie sau nu. El trebuia să-mi spună mie ceva despre starea pacientului. Asistentele îi luau temperatura şi era întotdeauna subfebrilă. A avut frisoane într-o noapte şi mi-a spus că a răcit pentru că nu a avut pătură să se acopere şi nu a trecut nimeni cui să-i spună să-i aducă una. În ATI am fost să-i dau apă la ora 04.30 dimineaţa“, se arată în sesizarea CMI.

În patra zi de la operaţie, soţia pacientului a solicitat externarea bolnavului, medicul operat fiind externat, teoretic, a doua zi. Practic, a rămas tot în spital pentru că i s-a făcut rău şi a leşinat. „A fost internat în ATI. Acolo a intrat în şoc septic şi au descoperit că e vorba de clostridium dificile”, a declarat soţia.

Pacientul a murit pe 18 noiembrie, în zilele următoare soţia sesizând DSP şi CMI. Plângerile formulate se află acum în lucru la ambele instutuţii. În paralel, spitalul a deschis o anchetă internă în care se analizează dosarul pacientului din Vaslui. „Avem o anchetă internă în derulare, deocamdată nu avem rezultate concrete. Ştim doar că familia a depus mai multe sesizări în acest caz, iar spitalul a început cercetarea proprie pentru a vedea despre ce este vorba”, a declarat ortopedul Ovidiu Alexa, şeful clinicii.

Medicul care l-a operat pe Constantin Anagnoste a explicat că, momentan, nu poate oferi detalii despre acest caz, întrucât acesta se află în anchetă. „Aş dori să vă prezint cazul exact cum a fost pentru că nimeni nu-l cunoaşte mai bine decât mine, dar sunt obligat legal să nu mă exprim până la un rezultat al comisiei care analizează situaţia. Cu siguranţă la finalul anchetei îmi voi exprima şi punctul meu de vedere”, a declarat medicul.
 

Citeşte şi:

Chirurg ieşean despre tratamentul arşilor în spitalele româneşti:„O glumă sinistră. Cel mai bun tratament este avionul spre Franţa, Germania, Israel”

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite