Unul dintre cei mai apreciaţi violonişti ai lumii concertează în faţa Palatului Culturii din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fost elev la Şcoală de Muzică Yehudi Menuhin, Nigel Kennedy susţine un recital în această seară, în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei. Accesul la eveniment este gratuit.


Pe scena amplasată în faţa Palatului Culturii din Iaşi, astăzi, de la ora 19.30, va urca unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai lumii: Nigel Kennedy. Concertul face parte din Festivalul Internaţional al Educaţiei 2017, iar în deschiderea recitalului lui Nigel Kennedy va cânta Blue Simphony Orchestra.

Nigel Kennedy a fost considerat un copil minune, de la o vârstă destul de fragedă fiind protejatul lui Yehudi Menuhin. Şi-a făcut studiile cu Dorothy DeLay, la Juilliard School din New York. Începutul carierei sale şi l-a făcut pe terenul muzicii clasice, interpretând şi înregistrând majoritatea marilor concerte de vioară. Mai târziu, trecându-şi în repertor şi genurile de jazz, klezmer şi altele.


Discografia lui Nigel Kennedy este extrem de populară. Versiunea celebrelor „Anotimpuri“ ale lui Vivaldi au intrat în Cartea Recordurilor că cea mai bine vândută înregistrare a tuturor timpurilor, peste 2 milioane de exemplare. A concertat alături de cele mai prestigioase orchestre şi dirijori şi a colaborat cu numeroşi artişti şi trupe faimoase, printre care Sir Paul McCartney, The Who, Jeff Beck, Kate Bush şi Jack DeJohnette.

Prestaţiile sale au fost premiate de-a lungul timpului, printre distincţii aflându-se Cea mai bună înregistrare clasică, Artistul Anului sau Cel mai bun artist internaţional de muzică clasică.

Cel mai recent album al artistului, My World, a fost lansat anul trecut alături de The Oxford Philharmonic Orchestra & The Stella.

nigel kennedy

Citeşte şi:

FOTO Invenţie românească. Robotul care sapă galerii în locul oamenilor, pentru sistemele de canalizare 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite