Iaşi

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Un drum acoperit cu zăpadă putea ucide 25 de oameni după ce autorităţile au încetat deja contractul de deszăpezire

0
27 Mar 2019 10:55:33
Autor: Ionuţ Benea
Autobuzul s-a răsturnat pe marginea drumului FOTO ISU
Autobuzul s-a răsturnat pe marginea drumului FOTO ISU

Cauza accidentului ce a avut loc în dimineaţa zilei de miercuri, 27 martie,  în judeţul Iaşi, a fost carosabilul acoperit de zăpadă. Consiliul Judeţean Iaşi este instituţia care ar fi trebuit să intervină însă instituţia a încetat contractul pentru deszăpezire încă de la începutul lunii martie, fiind luaţi prin surprindere de ninsoarea din noaptea trecută.

25 de persoane din Iaşi se aflau în autobuzul care, în jurul orei 5.30, a derapat şi s-a răsturnat pe marginea unui drum judeţean din apropiere de localitatea Dobrăvăţ.

Din cauza numărului foarte mare de posibile victime, autorităţile au declanşat planul roşu de acţiune, mai multe ambulanţe, maşini de transport victime multiple sau echipaje de descarcerare fiind trimise la faţa locului. La faţa locului a ajuns inclusiv şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

21 de persoane au fost transportate la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, alte două primind îngrijiri la faţa locului şi neavând nevoie de internare. O persoană a fost rănită mai grav după ce a rămas încarcerată în fiarele autobuzului.

Şoferul autobuzului a declarat că nu circula cu viteză atunci când vehiculul a derapat. Şoseaua era acoperită cu polei şi un strat de zăpadă. Porţiunea este de pe un drum judeţean pe care autorităţile judeţene din Iaşi nu au intervenit în cursul nopţii.

Consiliul Judeţean Iaşi a încetat contractul  de deszăpezire pe 7 martie, cu o săptămână mai devreme decât prevedea acordul cadru încheiat pentru perioada 2018-2020. Dincolo de această dată, se intervine pentru deszăpezire sau alte activităţi legate de menţinerea drumurilor judeţene circulabile doar dacă se instituie un cod de avertuzare meteo.

În cursul zilei de ieri, prefectul judeţului Iaşi a făcut public un cod galben de vreme rea, însă doar pentru vânt puternic. Prognozele meteo de ieri arătau însă că, în judeţ, mai ales în zona unde a avut loc accidentul, se pot înregistra precipitaţii şi temperaturi negative. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii