VIDEO Hoţ filmat în timp ce fura banii din cutia milei de la o cunoscută mănăstire din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut la mănăstirea Hadâmbu, judeţul Iaşi. Imaginile cu hoţul în acţiune au devenit virale pe internet.

Cu un rucsac în spate şi pantaloni scurţi, hoţul a intrat liniştit în biserica mănăstirii. Apoi, cu o cheie care s-a potrivit perfect, a deschis cutia milei din care a luat aproximativ 2.000 de lei.

La finalul operaţiunii, care a durat cam două minute, bărbatul închide cutia milei şi pleacă grăbit către ieşirea din mănăstire.

Imaginile au devenit virale pe internet, iar poliţiştii au reuşit destul de repede să-l identifice pe autor.

„Poliţiştii Postului de Poliţie Ciurea au fost sesizaţi de reprezentanţii unei entităţi de cult că din cutia milei au fost sustraşi banii. În urma verificărilor hoţul a fost identificat şi dus la sediul poliţiei pentru cercetări.

Precizăm că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii de furt calificat. În acest caz cercetările continuă”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Anca Vîjiac.

SURSA VIDEO: Digi 24

Pe aceeaşi temă:

Hoţ prins după ce a spart cutia milei de la Mănăstirea Hadâmbu din Iaşi. Ce sumă a furat bărbatul

Tunul imobiliar de sute de mii de euro al Bisericii, înainte de pandemie. Teren ultracentral din Iaşi, luat de Guvern de la militari şi cedat clericilor

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite