„Votul de aur” pentru bugetul Iaşiului. Cum a fost „trădată” alianţa USR PLUS şi ce păţeşte cel care a ignorat ordinul politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Baciu, consilier local USR PLUS Iaşi
Cezar Baciu, consilier local USR PLUS Iaşi

Conducerea organizaţiei USR PLUS Iaşi a propus ca Cezar Baciu, consilierul care a dat „votul de aur”, să fie exclus din partid, lucru care va duce, conform legii, la pierderea mandatului. Tânărul consilier local spune că, dacă va fi cazul, va contesta decizia de excludere.

Votul care a fost decisiv în adoptarea bugetului municipiului Iaşi a adus un conflict intern la nivelul alianţei USR PLUS Iaşi. În urma votului „pentru” acordat de unul dintre consilierii USR PLUS, conducerea organizaţiei Iaşi a propus ca acesta să fie exclus din partid, lucru care va duce, conform legii, la pierderea mandatului.

Reuniunea consilierilor locali de miercuri după-amiază, 12 mai, nu prefigura o eventuală aprobare a bugetului: la USR PLUS se vorbea, intern, despre un boicot, în timp ce consilierii PSD rămăseseră pe aceeaşi poziţie - neparticipare la vot.

Însă, în favoarea proiectului au votat 14 consilieri, respectiv 11 de la PNL, doi de la PMP şi unul de la USR PLUS.

Votul consilierului USR PLUS Cezar Baciu a fost decisiv pentru trecerea proiectului de buget local. „Voi vota în conformitate cu jurământul pe care l-am depus în faţa cetăţenilor municipiului Iaşi, sunt pentru bugetul municipiului Iaşi“, a spus Cezar Baciu, în aplauzele consilierilor PNL şi PMP. 

Excluderea lui Cezar Baciu din partid

În urma votului „pentru” acordat de unul dintre consilierii USR PLUS, conducerea organizaţiei Iaşi a decis ca acesta să fie exclus din partid, lucru care va duce, conform legii, la pierderea mandatului.

„Birourile judeţene reunite ale USR şi PLUS Iaşi au propus Biroului Naţional excluderea lui Cezar Baciu din partid. Cezar Baciu este consilierul local prin votul căruia a trecut astăzi (n. red. - 12 mai) bugetul propus de Mihai Chirica, un buget construit cu ignorarea totală a propunerilor noastre. Potrivit legii, după excluderea din partid, consilierul local îşi va pierde mandatul”, transmite conducerea USR PLUS. 

În context, tânărul consilier local spune că, dacă va fi cazul, va contesta decizia de excludere.

„100% voi contesta decizia de excludere, dacă va fi această decizie. Sunt de părere că nu am făcut nimic greşit, nu am trădat pe absolut nimeni, ci, din contră, am evitat o situaţie de criză politică la nivel de oraş”, a declarat Cezar Baciu într-un interviu acordat ZDI. 

În cadrul aceluiaşi interviu, consilierul Cezar Baciu spune că nu a primit nimic în schimbul votului său şi afirmă că nu a vrut să gireze în continuare „cea mai gravă criză politică a Iaşului de după 1989”.

El spune că acum este „linşat” de către colegii de partid şi a subliniat că a fost exclus din toate grupurile de discuţii ale USR PLUS.

    

„Nu am discutat cu colegii mei din partid deoarece am fost exclus de pe toate grupurile interne de discuţii, mi-a fost tăiată orice cale de comunicare cu colegii mei. Voi veni cu un punct de vedere în faţa lor, dar, momentan, voi aştepta puţin pentru că am sesizat din toate părţile un atac mediatic foarte puternic din partea lor, un linşaj la care nu pot, pur şi simplu, să răspund. E un linşaj intern în care nu mi se acceptă să-mi pot spune punctul de vedere. 

Ca atare, dacă nu mi se oferă cale de apărare, nu aş vedea de ce să răspund prin alte surse. Democratic ar fi să mi se accepte punctul de vedere în interiorul partidului, în faţa tuturor membrilor, ei pot fi îndoctrinaţi în momentul de faţă aşa cum aţi spus şi dvs. că aş fi un trădător. Majoritatea colegilor mei din USRPLUS, care nu sunt în CL, nu prea înţeleg importanţa deciziilor pe care le luăm noi aici şi faptul că noi avem obligaţia de asumare”, spune Cezar Baciu. 

Bugetul Municipiului Iaşi a fost adoptat miercuri, 12 mai, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local (CL) Iaşi. Aceasta a fost a treia încercare a consilierilor locali din Iaşi pentru a adopta proiectul.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare. Fostul primar, găsit vinovat că a luat mită 30 de milioane de euro

Oficial: Rabla pentru electrocasnice se lansează vineri, la ora 10, cu noi reguli. Ce trebuie să facă doritorii pentru a fi selectaţi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite