Şefă de serviciu din cadrul Primăriei Oradea, aflată în conflict de interese administrativ şi penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ANI
ANI

Benyovszki Tunde Ilona, fost director executiv adjunct şi actual şef al Serviciului Tehnic - Direcţia Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, este suspectată de conflict de interese administrativ şi penal, precum şi de obţinerea unei averi nejustificate.

Inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de peste 840.000 de lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de către persoana evaluată, în perioada exercitării funcţiei publice, potrivit unui comunicat al ANI.

"De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Benyovszki Tunde Ilona, (...) întrucât, în exercitarea funcţiei de director executiv adjunct, a participat la luarea unor decizii, prin semnarea mai multor documente aferente atribuirii unui contract de lucrări către SC Abed Nego Com SRL, societate care la momentul semnării contractului se afla în relaţii comerciale cu Rivolto Cons SRL, în cadrul căreia soţul persoanei evaluate deţine calitatea de asociat, fiind şi angajat al societăţii", se mai arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, au fost identificate indicii privind posibila săvârşire de către Benyovszki Tunde Ilona a infracţiunii de conflict de interese, întrucât, prin semnarea contractului de lucrări şi a documentaţiei aferente atribuirii acestuia, s-au creat premisele obţinerii în mod indirect, de către SC Rivolto Cons SRL, a unor foloase patrimoniale, în contextul în care, în vederea efectuării lucrărilor, SC Abed Nego Com SRL a achiziţionat de la firma în cauză materiale de construcţii în valoare de 89.937 de lei.

ANI a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Oradea, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Benyovszki Tunde Ilona. De asemenea, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

"Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Benyovszki Tunde Ilona a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", se mai menţionează în comunicatul ANI.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite