A fost aprobat studiul de fezabilitate pentru noua sală de sport polivalentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia tehnico-economică a Ministerului Dezvoltării Regionale şi  Administraţiei Publice a aprobat studiul de fezabilitate a noii săli de sport polivalente din Oradea.

Aprobarea acestui studiu de fezabilitate este cea mai importantă etapă din cele care trebuie parcurse în faza de realizare a documentelor prevăzute de lege. Urmează ca, până la sfârşitul lunii noiembrie, o comisie interministerială să avizeze acest studiu, avizul fiind obligatoriu în vederea emiterea hotărârii de guvern prin care se vor aproba indicatorii tehnico-economici ai acestei investiţii. Hotărârea de guvern s-ar putea emite la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lui decembrie, urmând ca după publicarea acesteia, Compania Naţională de Investiţii să înceapă procedura de licitaţie pentru contractarea lucrărilor la sala de sport polivalentă, astfel ca în anul 2017 să poată începe lucrările de construcţie.

Terenul pentru sala de sport polivalentă este pus la dispoziţie de Primăria Oradea, amplasamentul fiind situat în imediata vecinătate a Campusului Universitar al Universităţii Oradea. Termenul pentru finalizarea investiţiei este de 2 ani de la începerea lucrărilor.

Noua sală de sport polivalentă va avea o capacitate de 5000 locuri, din care 3600 în gradene fixe şi 1400 în gradene retractabile. Finanţarea se va realiza de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de către Municipiul Oradea, în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public şi social, subprogramul Săli de Sport. Valoarea totală a investiţiei este de 22.126.400 euro, din care  4.030.310 euro este partea din finanţare care revine Municipiului Oradea, restul fiind finanţat de către guvern.

Comisia tehnico-economică a Ministerului Dezvoltării Regionale şi  Administraţiei Publice a aprobat studiul de fezabilitate a noii săli de sport polivalente din Oradea.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite