Adolescent arestat pentru tentativă de omor, în noaptea de Revelion, după ce a înjunghiat un bărbat. Care a fost motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat cu cuţitul, în zona cefei şi a spatelui, de către un adolescent. Altercaţia a avut loc în noaptea de Revelion, şi s-a produs pe fondul geloziei.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, este vorba despre un conflict spontan din gelozie, conflict ce a izbucnit chiar în faţa locuinţei fetei. Inculpatul Rareş Ionuţ Borza este actualul iubit al tinerei, iar persoana vătămată este fostul iubit.

“Au avut loc îmbrânceli, iar la un moment dat inculpatul i-a aplicat victimei  două lovituri cu cuţitul în zona cefei şi a spatelui, paravertebral şi laterovertebral stânga. Victima necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, conform concluziilor preliminare ale medicului legist”, a precizat procurorul Maria Cotrău, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

În cursul zilei de 1 ianuarie, magistraţii Tribunalului Bihor au decis arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, măsura putând fi  contestată în termen de 48 de ore.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite