Audi A6 dat peste cap, după o tamponare cu un Ford condus de o femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Audi A6 recent înmatriculat era cât pe ce să ajungă sâmbătă seară în apele Crişului Repede, în urma unei tamponări provocate de către şoferiţa unei maşini cu numere de Prahova, care a nu a cedat trecerea, pe Calea Mareşal Averescu din Oradea, lângă benzinăria Lukoil, pe malul stâng al Crișului Repede.

Potrivit informaţiilor primite de la Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, femeia în vârstă de 45 de ani, aflată la volanul unui Ford Mondeo, a încercat să iasă din benzinărie, fără să se asigure în mod corespunzător. A lovit astfel un autoturism Audi A6, condus de către un orădean în vârstă de 21 de ani, care venea, cu viteză, dinspre Cluj. Bolidul a fost proiectat pe partea dreaptă a carosabilului, direct în balustrada care protejează malul Crişului, iar Fordul a fost puternic avariat, pe partea dreaptă.

Fără urmări grave

Impactul dintre cele două maşini nu s-a lăsat cu victime, nicio persoană nefiind rănită în urma incidentului rutier clasificat de către poliţia rutieră drept o simplă tamponare. Şoferiţa neatentă va fi sancţionată numai pentru neacordarea priorităţii, având în vedere că, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că aceasta nu consumase băuturi alcoolice. Traficul în zonă a fost blocat aproximativ o jumătate de oră.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite