Oradea

articolul anterior articolul urmator

Bobiţe pentru sticle de plastic.Cum arată tonomatul de colectare a PET-urilor care oferă recompensă pentru câini

0
7 Jul 2022 15:34:54
Autor: Laura Gal
FOTO: ebihoreanul.ro
FOTO: ebihoreanul.ro

Orădenii care colectează separat sticlele de plastic au acum un tonomat special care le oferă în schimbul PET-urilor mâncare pentru căţei.

Este vorba despre un tonomat special montat în oraş, deocamdată pentru a fi testat, şi care răsplăteşte fiecare PET colectat separat şi depus aici cu bobiţe pentru animale.
 
Aparatul a fost instalat de aceeaşi firmă care a implementat un program-pilot de salubritate la o asociaţie de proprietari din oraş, furnizând sistemul cu saci cu coduri şi camere de filmat inteligente. 
 
Angajaţii firmei au pus în funcţiune aparatul în urmă cu o lună, chiar în faţa sediului lor, situat într-un cartier de case.  Printr-o fantă, oamenii pot arunca în aparat flacoanele goale, pe care un senzor le recunoaşte şi eliberează apoi într-un castron aşezat la baza aparatului 200 de grame de bobiţe pentru căţei. 
 
Tonomatul este independent energetic, având un panou solar amplasat deasupra şi a devenit deja cunoscut printre orădenii din zonă care vin şi aruncă aici plasticele strânse, unii chiar numai ca să poată lăsa mâncare pentru câinii străzii.
 
Aparatul este verificat şi golit săptămânal, şi tot săptămânal este alimentat cu bobiţe. 
 
Tonomatul acceptă flacoane de 0,5 litri sau 1 litru, iar firma este deja în discuţii cu Primăria Oradea pentru a amplasa mai multe astfel de aparate în oraş, în special în zonele unde orădenii ies în aer liber, îşi plimbă animalele de companie şi, desigur, în apropierea ţarcurilor pentru câini.
 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

România generează o cantitate de deşeuri mai mare decât producţia de grâu. Specialist: „Plăteşte cât arunci” poate fi începutul unei poveşti de succes

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările