Bolnavii sunt așteptați cu donații pentru renovarea și dotarea Spitalului Județean Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Spitalului Judeţean le cere plătitorilor la fondul de sănătate să mai doneze bani pentru refacerea clinicilor. Bolnavii nu sunt de acord cu această măsură de redresare financiară a celui mai mare spital clinic din judeţul Bihor.

Aproape 10 milioane de lei. Atât costă lucrările de renovare şi restaurare a secţiilor Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, pentru primirea autorizaţiei de funcţionare. Datoriile acumulate în ultimii ani, aproximativ 20 de milioane de lei, au adus unitatea medicală în colaps financiar.

În condiţii de criză şi abia mutată în „ograda” Consiliului Judeţean Bihor, noua conducere a spitalului a găsit o metodă inedită de a face rost de banii necesari. Bolnavii sunt îndemnaţi să doneze bani dacă vor să vadă spitalul renovat. Invitaţia făcută de conducerea spitalului i-a revoltat pe bihoreni. Ei nu înţeleg de ce trebuie să mai cotizeze odată la sistemul de sănătate, după ce, lunar, îşi achită dările la fondul naţional unic de sănătate.

„În general, sistemul medical românesc se află în declin. Conducerea unităţii medicale ar trebui să facă apel la Ministerul Sănătăţii şi la Consiliul Judeţean, nu la bieţii oamenii, care de-abia trăiesc de pe o zi pe alta. Eu, unul, nu aş dona bani pentru spital, pentru că nu e datoria mea să îl susţin financiar”, a spus Ionel Nistor, 54 de ani, pensionat pe caz de boală. „Este o prostie să apelezi la oameni pentru renovarea unui spital”, a adăugat acesta.
„Dau lunar bani pentru sistemul medical şi nu primesc nimic înapoi. Dacă vreau servicii bune, apelez la o clinică privată. La ce să mai dau bani?”, se întreabă Adela Mărculescu, o orădeancă de 34 de ani. Conducerea Spitalului Judeţean motivează că banii donaţi vor fi folosiţi pentru renovarea secţiilor, dar prioritate are reabilitatea unui laborator.

„Banii vor constitui fondul de dezvoltare al spitalului şi vor fi folosiţi pentru achiziţia de aparatură medicală, medicamente şi zugrăvirea saloanelor. Această metodă este folosită în cele mai multe clinici din străinătate şi foarte apreciată de pacienţi”, a explicat, pentru Adevarul de Seară Oradea, Carmen Pantiş, managerul Spitalului Clinic Judeţean.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite