Consilierii locali au decis. Parcare subterană, în zona Pieţei Rogerius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcare subterana in zona Pietei Rogerius
Parcare subterana in zona Pietei Rogerius

Consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre cu privire la demararea procedurii de întocmire a studiului de fezabilitate cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici a investiţiei parcare şi pasaj subteran de legătură cu Piaţa Rogerius, pe strada Corneliu Coposu.

Propunerea realizării parcării a avut loc ca urmare a faptului că în ultimii ani s-a dezvoltat în mod rapid zona Pieţei Rogerius precum dar şi pentru că are loc construirea actualei Pieţe Rogerius, piaţă care, în cadrul proiectului "Cooperare Transfrontalieră pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea şi a unui Centru pentru Educaţie Antreprenorială în municipiul Debrecen", HURO/1101/043/211, acronim CBC B.E. - Centres, va deveni un Centru de afaceri pentru micii producători în decursul anului viitor.

Astfel, pentru a veni în sprijinul populaţiei, se propune realizarea unui parcări cu regim de înălţime demisol+parter neacoperit, în zona platformei de parcare existente de-a lungul străzii Corneliu Coposu şi a terenului situat între spitalul Pelican şi Spitalul Municipal Gavril Curteanu. Suprafaţa construită propusă este de 5300 mp, iar cea desfăşurată 10.600. Capacitatea parcării va fi de 350 de locuri de parcare.

Totodată, pentru a facilita accesul din parcare la Piaţa Rogerius, se propune realizarea unui pasaj subteran de 4 metri lăţime prin subtraversarea străzii Corneliu Coposu, care să facă legătura din parcare la casa scării principale prevăzute în proiectul pieţei în curs de execuţie.

Legat de viitoarea parcare subterană, primarul Ilie Bolojan a menţionat că procesele de achiziţie publică vor fi realizate în luna februarie, astfel încât lucrările propriu-zise să fie începute în primăvara anului 2015.

Mai puteti citi:

Braşovenii care nu au ITP-ul valabil îşi vor pierde locul de parcare

Planul diabolic de la Primăria Iaşi, după masacrul teilor. Singurul parc din centrul oraşului, ras pentru o parcare subterană

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite