VIDEO Consiliul Judeţean Bihor nu s-a constituit nici la a doua convocare. Consilierii PNL au refuzat să se prezinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliu Judeţean Bihor nu s-a constituit nici la a doua convocare a prefectului. Nici de această dată, consilierii  PNL nu au intrat în sala de şedinţe, astfel că nu s-a întrunit majoritatea de două treimini necesară

Ultima convocare anunţată de prefectul Claudiu Pop este pe data de 28 iunie.  Mircea Mălan, candidatul PNL la conducerea CJ Bihor, a precizat că liberalii nu s-au prezentat la şedinţa de constituire deoarece au decis să mai acorde "o ultimă şansă responsabilităţii şi normalităţii în politică", de a reprezenta în CJ cele peste 115.000 de voturi pe care bihorenii le-au acordat PNL. 

"Am avut aseară o întâlnire cu toţi primarii noştri şi am fost mandataţi să mergem în această bătălie până la capăt, dar să nu ne vindem sufletul şi interesele acestui judeţ, ale celor care ne-au acordat încrederea. Ca urmare, ne vom prezenta marţi la şedinţa de constituire. Sperăm ca, până atunci, ceea ce este normal pentru toată lumea va fi şi pentru cei care pot să constituie o majoritate stabilă împreună cu PNL pentru a dezvolta acest judeţ", a susţinut Mălan. 

Cât priveşte relaţia cu UDMR, Mălan a spus că liberalii "le-au făcut o ofertă" care să le permită "celor din UDMR să menţină legătura instituţională cu electoratul din Oradea, care i-a sancţionat la alegeri". 

"După ce au spus răspicat că propunerea făcută de PNL o apreciază ca foarte corectă, după ce am primit asigurări verbale de la mai mulţi lideri că totul e bătut în cuie, s-au răzgândit. În mod surprinzător, oameni care ne spun că pentru ei cuvântul e cuvânt au uitat ce au promis, s-au adunat la colţul unei mese şi vor să constituie o alianţă nu pentru a dezvolta acest judeţ, ci o alianţă împotriva PNL. (...) Protocolul nostru până în 2020 este scris, dar pentru unii cuvântul contează mai mult decât orice formă scrisă, iar pentru alţii, indiferent câte protocoale ai încheia, faci până la urmă cum crezi că e mai bine pentru interesul exclusiv al partidului tău. (...) Ne-au anunţat înainte cu o zi de prima dată stabilită pentru constituirea CJ Bihor, ne-au anunţat verbal că, din păcate, ceea ce a fost sigur nu mai e, că vor să facă o altă înţelegere", a explicat Mircea Mălan. 

La alegerile locale, PNL a câştigat 17 mandate de consilieri. PSD - 9 consilieri, UDMR - 7 şi ALDE - 2 au format o majoritate (18 consilieri) şi îl susţin ca preşedinte al CJ Bihor pe Pasztor Sandor (UDMR), cu vicepreşedinţii Ioan Mang (PSD) şi Traian Bodea (ALDE). PNL Bihor are un acord încheiat cu organizaţia judeţeană UDMR până în anul 2020. 

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, consilier judeţean, şi-a exprimat convingerea însă că liberalii vor veni la următoarea convocare. 

"Nu au venit (sâmbătă - n.r.) pentru că nu au convins pe nimeni să trădeze această alianţă. Şi nici nu cred că vor convinge, atâta timp cât oamenii politici din această alianţă nu sunt şi nu concep ideea de vânzare şi de trădare. Până marţi mai au trei zile să răspândească zvonuri că l-au mai cumpărat pe x sau l-au convins pe y, promiţând diverse lucruri. Dacă, prin absurd, nu vor veni şi la viitoarea întâlnire, în mod normal vor trebui să intre în CJ următorii 17 de pe lista PNL. Dacă nici aceia nu doresc să participe sau nu se dă către CJ o listă, atunci se fac alegeri parţiale pentru cele 17 locuri, în care, sigur, alianţa PSD - UDMR - ALDE va lua cel puţin 55%, adică PNL va rămâne cu vreo şapte consilieri, ceea ce nu cred că vor risca", a declarat Ioan Mang. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite