Cum arată sera hidroponică uriaşă construită în vestul României pentru cultivarea roşiilor cherry. Investiţia depăşeşte 700.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
rosii

Una dintre cele mai mari sere hidroponice din România, concepută pentru cultivarea roşiilor cherry, a fost construită într-o localitate din vestul ţării, printr-un proiect finanţat prin PNDR, o investiţie de peste 700.000 de euro.

În localitatea bihoreană Toboliu a fost realizată una dintre cele mai mari sere hidroponice pentru roşii cherry din România. Aceasta se întinde pe o suprafaţă de peste 2.500 de metri pătraţi şi dispune de tehnologie olandeză de ultimă generaţie.

Proiectul "Construire seră, spaţiu tehnic aferent şi dotarea cu echipamente specifice", finanţat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, are o valoare de 704.769 de euro. Investiţia a fost inaugurată oficial vineri, 20 iulie.

Potrivit a lui Robert Muntean, administratorul fermei, prin aceste dotări moderne, de ultimă generaţie, sera este unică în vestul României. Agricultura hidroponică presupune creşterea plantelor în apă şi nu pe sol.

"Ne mândrim cu faptul că prin dotările de ultimă generaţie, sera este unică în V şi N-V României, reuşind astfel să participăm la dezvoltarea satului românesc şi la creşterea prestigiului la nivel naţional şi european a produselor româneşti", a explicat Robert Muntean.

rosii

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Bihor, Nicolae Hodişan, a precizat că investiţia de la Toboliu este una apreciabilă, într-o tehnologie care se practică la scară mondială.

rosii

"Este într-adevăr o valoare mare care trebuie apreciată, ca şi iniţiativa operatorului, deoarece nu vom mai importa roşii din alte ţări. Ca tip de agricultură, este o tehnologie modernă, practicată din ce în ce mai mult pe scară mondială. Din punctul meu de vedere, a elimina solul şi a-l înlocui cu vată minerală nu este ceva de lăudat, dar nici de criticat.

rosii

De fapt, alimentarea plantelor se va face cu substanţe nutritive prin sisteme de distribuţie. Fiecare plantă va avea propriul ei alimentator şi un sistem computerizat va alimenta plantele cu aceste substanţe nutritive, care vor fi metabolizate de plante în vitamine, fitonutrienţi etc. Noi ne-am bucura mai mult pentru sistemul de agricultură tradiţional. Dar este şi acesta un trend nou şi trebuie acordată atenţia cuvenită", a declarat Hodişan.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite