Oradea

articolul anterior articolul urmator

Cum şi-a „umflat“ salariul un fost şef de penitenciar. A fost prins că s-a pontat chiar şi în concediu

4
15 Jan 2020 18:09:59
Autor: Laura Gal
Într-un singur an, fostul şef al Penitenciarului Oradea, Marius Hliban(foto), şi-a "umflat" salariul cu 255 de ore suplimentare fictive.
Într-un singur an, fostul şef al Penitenciarului Oradea, Marius Hliban(foto), şi-a "umflat" salariul cu 255 de ore suplimentare fictive.

În timp ce gardienii Penitenciarului Oradea au adunat peste 103.000 de ore suplimentare muncite, dar neplătite, fostul director al Penitenciarului Oradea, comisarul şef Marius Hliban, şi-a „rezolvat”, într-un singur an, 255 ore suplimentare fictive, fiind pontat chiar şi în concediu.

Descoperirea a fost făcută în urma unui audit efectuat de Corpul de Control al Ministerului Justiţiei, sesizat la începutul anului trecut de liderul Sindicatului din Penitenciarul Oradea, subcomisarul Călin Ardelean şi care a scos la iveală o serie de nereguli în activitatea unităţii. 
 

Deţinuţi bătuţi şi ţinuţi peste pedeapsă

 
Potrivit documentului, în perioada în care Penitenciarul Oradea a fost condus de Marius Hliban, evaluarea angajaţilor s-a făcut superficial sau chiar deloc, iar fişele de post nu au fost actualizate.
 
În raport apare şi faptul că membrii Comisiei pentru individualizarea pedepselor au clasificat eronat deţinuţi în categoria celor care „prezintă riscuri pentru siguranţa penitenciarului”, un ofiţer a fost prins că a folosit neregulamentar forţa împotriva unor deţinuţi, iar un condamnat a fost ţinut închis cu 3 zile mai mult după expirarea pedepsei deoarece angajaţii Serviciului de Evidenţă nu i-au socotit corect zilele executate din condamnare.
 

Şeful cel harnic

 
În privinţa directorului Marius Hliban, detaşat la Oradea în 2017 de la Penitenciarul Botoşani, detaşare care a fost menţinută, apoi, până în iunie 2019, inspectorii Ministerului Justiţiei au stabilit că acesta a cumulat un „număr mare de număr de ore suplimentare, cu predilecţie în zilele de repaus săptămânal (n.r. – sâmbăta şi duminica) şi în zilele de sărbători legale”. Concret, într-un singur an, în perioada mai 2017 şi aprilie 2018, directorul plătit generos cu un salariu de 12.596 lei lunar, brut, a strâns 255 ore suplimentare, încasând necuvenit suma de 6.277 lei.
 
Potrivit raportului, directorul a fost înscris cu ore suplimentare în Centralizatorul lunar al activităţilor prestate în week-end şi de sărbători, chiar dacă în Registrul de intrări-ieşiri de la poarta de acces din Parcul Traian nici măcar nu figura ca intrat în unitate în zilele respective.
 
Mai mult, Hliban apare cu ore suplimentare chiar şi când era în concediu de odihnă. „Potrivit Deciziei de Zi pe Unitate nr. 107/09.06.2017 întocmită pentru zilele de 10, 11 şi 12 iunie 2017, directorul se afla în concediu de odihnă, iar în această perioadă unitatea a fost condusă de directorul adjunct, comisarul şef Lucian Ţîrţiu, dar figurează în Centralizatorul orelor suplimentare pentru data de 11 iunie”. 
 
În total, au constatat reprezentanţii MJ, au existat 75 zile în care directorul a beneficiat de ore suplimentare chiar dacă nu exista nicio dovadă că ar fi intrat în unitate. În alte situaţii, după cum au declarat subofiţerii de la poartă, atunci când directorul se prezenta la serviciu în afara programului de lucru, stătea o oră sau chiar mai puţin, dar era pontat „8 ore sau mai mult”.
 

Nelegal

 
În document, inspectorii arată că, potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 821/2015, orele suplimentare puteau fi efectuate şi plătite numai dacă ar fi existat un ordin în acest sens al directorului general al ANP. Or, Hliban nu desfăşurase nicio activitate suplimentară care să nu fi putut prestată în cadrul programului normal şi nici nu a avut aprobarea şefului ANP: „Activităţile derulate din proprie iniţiativă sâmbăta, duminica şi de sărbători legale fără autorizarea superiorilor ierarhici, dublate de obţinerea drepturilor salariale aferente, pot crea aparenţa că aceste activităţi au avut ca scop obţinerea în mod nelegal a unor drepturi de natură salarială”. 
 
Pontarea nelegală au făcut-o două subalterne de la secretariatul Penitenciarului, care acum au ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătorie pentru fals intelectual, în timp ce fostul director al Penitenciarului, între timp revenit la Penitenciarul Botoşani, e anchetat pentru înşelăciune şi instigare la fals intelectual, inspectorii constatând că frauda „a generat în patrimoniul unităţii sume de bani la care altfel nu ar fi fost îndreptăţit şi, în mod corelativ, un prejudiciu în patrimoniul unităţii”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Ionel Marcu
15.01.2020, 18:20:05

Bine că l-au prins! Ce a păzit PSD până acum. Pontaj fictiv, trebuie dat afară și trimis lângă Dragnea. Hai, Vela, l-ați dat voi afară pe unul care doar a condus băut și a refuzat să sufle în fiolă, fiți consecvenți, pentru asta v-ar vota 45% dintre români, dacă votul ar fi duminică!

+4 (4 voturi)
Ionel Marcu
15.01.2020, 18:21:06

Erată: Ce a păzit PSD până acum ?!

+3 (3 voturi)
Carmen Florea
15.01.2020, 18:47:12

... daca-i scutura pe toti hotii astia spagari, care elibereaza 'oameni de stiinta' ca jiji pe saci de spaga, vor 'depista' ca-s toti de-o baie, nu e caz, e fenomen, putrezi de bogati din spaga si toti se prefac ca ploua ...

+2 (2 voturi)
Smeritu Pahomie
16.01.2020, 01:22:18

TOTI gardistii isi umfla salariile odata cu puscariasii cu compensatiile pentru "conditiile" grele blamate de CEDO.....

+1 (1 vot)