Cum şi-au însuşit  90.000 de lei directorul şi contabila unei societăţi. Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director al unei firme de gospodărire comunală şi contabila  societăţii au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA Oradea pentru fapte conexe celor de corupţie.

Procurorii DNA Oradea i-au trimis în judecată pe Nicolae Aniş, fostul  director general al SC Solceta SA Ştei, societate de distribuţie a apei având temporar atribuţii de administrare a gropii de gunoi a oraşului, în care 98% din acţiuni sunt deţinute de Consiliul Local al Oraşului Ştei, şi pe Sanda Petrecu, contabil în cadrul societăţii. Cei doi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie 2011 – iulie 2012, Aniş, cu ajutorul Sandei Petrescu, a acceptat la plată 17 facturi emise de o persoană juridică, inexistentă la data săvârşirii faptelor, pentru efectuarea unor presupuse lucrări de închidere şi ecologizare a deponiei Ştei.
„Ajutorul oferit de inculpata Petrescu Sanda a constat în aceea că a furnizat  inculpatului Aniş Nicolae datele de identificare ale firmei respective, ştampila societăţii, formulare de facturi şi alte documente. Tot inculpata a înregistrat în contabilitate acele facturi, deşi cunoştea că acea societate era radiată încă din anul 2006”, susţin procurorii DNA Oradea.
Facturile respective au fost achitate în numerar, beneficiarii reali ai acestor sume de bani ridicate de la casieria unităţii fiind în realitate Nicolae Aniş şi Sanda Petrescu.
“Prin aceste demersuri, inculpaţii au produs SC Solceta SA Ştei un prejudiciu în valoare de 88.233 lei.  În cauză SC Solceta SA Ştei s-a constituit parte civilă şi s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil ce aparţine inculpatului Aniş Nicolae”, au mai precizat procurorii DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite