„Facerea lumii“ din Padiş, cel mai frumos loc din Apuseni. Secretele unuia dintre cele mai spectaculoase trasee din Padiş

Poiana Glăvoi, Padişul, Avenul Borţig (judeţul Bihor) sunt câteva dintre locurile care trebuie neapărat văzute de oricine ajunge în inima Apusenilor. Vă propunem să descoperiţi aceste frumuseţi într-un traseu de nouă ore, alături de veteranii munţilor.

Apusenii parcă au magnet. Odată ce le-ai trecut pragul, nu te mai saturi să descoperi şi să redescoperi locuri unice, de basm, pline de linişte şi energie, din care nu ai mai dori să pleci.  Mihai Olenici (43 de ani) s-a născut la poalele Apusenilor, în oraşul bihorean Ştei, la o aruncătură de băţ de Padiş. De copil a cutreierat această zonă, iar poveştile spuse de veteranii muntelui l-au făcut să-şi dorească să bată la pas fiecare colţ din Padiş. Din anul 2005, a obţinut certificatul de ghid de ecoturism, astfel că este pregătit oricând să pornească la drum cu turiştii, fie că este vorba despre ture de munte ghidate sau ture personalizate. Acum face parte din organizaţia Apuseni Experience.

„Când eram copil veneam vara în Padiş. Era mult mai sălbatic. Din poveştile veteranilor am început să îndrăgesc Padişul. Peisajele pe care ţi le oferă sunt absolut minunate. Carst în pădure, păduri bătrâne, băi de muşchi. Sunt locuri unde ai senzaţia că te afli la facerea lumii“, spune Mihai Olenici.

19 kilometri în nouă ore

Ghidul ne arată secretele unuia dintre cele mai impresionante trasee din Padiş, cel mai lung şi printre cele mai dificile, dar şi cel mai frumos.

Cabana Padiş – Poiana Ponor – Avenul Borţig – Izbucul Galbenei – Cheile Galbenei – Poiana Florilor – Gheţarul Focul Viu – „deviaţie Piatra Galbenei“ – Canton Glăvoi – Cabana Padiş. Este o distanţă de 19 kilometri, care luaţi la pas se întind pe durata a aproximativ nouă ore, fiind considerat un traseu cu grad de dificultate ridicat.
Traseul poate fi abordat fie de la Cabana Padiş, fie de la campingul Glăvoi, cunoscut şi sub denumirea de „La Grajduri“.

De la Cabana Padiş până în Poiana Glăvoi turistul are de mers aproximativ 40 de minute. Porneşte printr-o poiană străjuită în stânga de Vârful Biserica Moţului, care domină întreaga zonă a Padişului. După traversarea pârâului Gârjoaba, traseul continuă pe un platou prin rarişte de pădure, lăsând la stânga o dolină (n. r. – formă de relief carstic, având aspect de pâlnie) adâncă de prăbuşire, apoi iese într-o poiană cu molizi rari. Urmează o zonă cu doline mari, tot înainte trecând printr-o şa într-o depresiune alungită. Circuitul Galbenei continuă spre dreapta, urcând într-o şa cu pădure de molid, apoi străbate un platou cu o poiană alungită în jos, după care coboară o vale slab evidenţiată până în Poiana Glăvoi.

Avenul Borţig, o minune a naturii

Ajungem aici pe un drum forestier, iar după barieră acesta înaintează spre Valea Cetăţilor, până la prima curbă, de unde poteca urcă direct prin pădure în mici serpentine. Avenul Borţig este primul obiectiv al traseului.
Avenul (n. r. – prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafaţă) are o lungime totală de 150 de metri, o adâncime de 54 de metri şi o deschidere de 35 de metri. La baza puţului de intrare, adânc de 38 de metri, ajungi pe un bloc de gheaţă imens, evidenţiat pe o diferenţă de nivel de 16 metri. Volumul de gheaţă din Avenul Borţig are aproximativ 30.000 de metri cubi,
ceea ce-l situează pe al doilea loc din ţară, după Gheţarul Scărişoara. De acolo, printr-o galerie scurtă se ajunge într-o sală de mari dimensiuni. Turiştilor le este recomandată doar privirea avenului de la suprafaţă.
În aven, Czárán Gyula, un pasionat al zonei din secolul al XIX-lea, a făcut de două ori o scară de lemn, ce număra peste 150 de trepte. Mai mult, a săpat în blocul de gheaţă coridoare între sălile cu formaţiuni de gheaţă. Astfel, lungimea galeriilor a ajuns la aproape 300 de metri. Traseul interesant pentru turişti trebuie refăcut în fiecare an, deoarece în timpul iernii tunelurile de gheaţă se astupă.

Avenul Borţig face parte din Parcul Natural Apuseni şi se poziţionează deasupra traseului subteran al Cetăţilor Ponorului. „Drumul continuă şi ne duce spre Izbucul Galbenei şi Valea Galbenei, locul de unde izvorăşte acest râu. Este unul dintre cele mai importante izbucuri (n.r. – izvor de apă cu debit intermitent) din Apuseni, circuitul văii fiind unul plin de sărituri, marmite şi cascade“, susţine Mihai Olenici (foto mai jos).

Lanţurile Galbenei

Urmează partea cea mai interesantă, dar şi cea mai dificilă a traseului, traversarea Cheilor Galbenei. Aceasta se poate realiza doar la ape relativ mici, la ape mari pericolul fiind mare. Pentru situaţia când sunt ape mari sau pentru turiştii mai puţin pregătiţi fizic există o variantă de trecere pe deasupra cheilor, pe care se urcă din pădure, din locul unde iese traseul la pod. Calea ce permite accesul în chei porneşte de lângă pod, pe dreapta privind în amonte.
Accesibil doar turiştilor cu o bună pregătire fizică, acesta permite parcurgerea tronsonului de la drumul de acces pe Cheile Galbenei şi până la Cascada Evantai prin intermediul a trei pasaje de via ferrata. Primul pasaj, orizontal, este relativ accesibil, fiind format dintr-un cablu de oţel de care turiştii se ţin cu mâinile şi lanţuri ca sprijin pentru picioare, având o lungime de aproximativ 25 de metri.

Pasajul al doilea, un cablu de oţel de care turiştii se ţin cu mâinile, cuprinde o porţiune ascendentă şi una descendentă, ramura ascendentă urcând până la 20 de metri deasupra firului văii. Pasaj dificil pe ambele sectoare, din cauza problemelor legate de aderenţa cu stânca şi solul în special în perioadele ploioase.
Pasajul al treilea, format doar dintr-un cablu de oţel, cel mai lung şi dificil, se află pe versantul opus cascadei şi are rolul de a permite accesul în porţiunea superioară a traseului turistic fără a intra în apă. Are o lungime de aproximativ 100 de metri şi dificultatea parcurgerii constă atât în solicitarea fizică intensă, cât şi în faptul că stânca udă poate pune probleme legate de aderenţă.
Adi Marin, vicepreşedintele Serviciului Judeţean
Salvamont-Salvaspeo Bihor, avertizează că acest traseu nu poate fi făcut în orice condiţii. „Se interzice parcurgerea acestui sector în perioada de iarnă, la ape mari sau viituri, deoarece există riscul unor grave accidente. Nu se coboară în Chei dacă plouă, pericolul viiturilor fiiind unul foarte mare“, atenţionează Adi Marin.

Răcoare şi miresme

Odată parcurs acest traseu, se ajunge la Cascada Evantai. Aceasta se prăvăleşte de la o înălţime de 10 metri, oferind un spectacol minunat la capătul cheilor. Când apele sunt mari, cascada are două braţe, iar unde apa scapă din strânsoarea stâncilor şi se aruncă în gol, este o peşteră. În peştera de 50 de metri lungime se poate vedea cursul râului subteran.

Poteca, săpată în stâncă de Czárán Gyula, oferă o privelişte şi un sentiment de excepţie celor care se aventurează în peşteră. Salvamontiştii spun însă că accesul turiştilor este interzis.
De la cascadă, drumul ne duce la Poiana Florilor, o arie protejată de interes naţional, inclusă în Rezervaţia Naturală Padiş.
„Este un adevărat paradis în lunile de vară, când sute de specii de flori inundă pantele însorite. În faţa turistului se deschide o fâneaţă plină de flori colorate, flori ce nu pot fi culese. Tot aici se poate răcori cu apă rece de izvor“, povesteşte Mihai Olenici.

Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, ale cărei abrupturi depăşesc 200 de metri. Versantul opus este împădurit şi despicat de Valea Seacă, ce coboară de pe Muntele Tapu, aducând aluviuni loessice din Groapa Ruginoasa.
Traseul urcă mult prin pădure, mai bine de două ore, şi duce la Gheţarul Focul Viu.
„Este al treilea gheţar subteran, ca mărime, din Parcul Natural Apuseni şi, de altfel, din ţară. Este recomandat ca vizitarea Gheţarului să se facă în jurul prânzului, când soarele care pătrunde prin spărtura din tavan produce jocuri de lumini foarte frumoase, în culori galben-portocaliu. De aici şi denumirea gheţarului“, mai spune Olenici.

Închiderea buclei

De la locul de popas se poate coborî până jos la gura peşterii, unde este amenajat un balcon din lemn din care se pot admira formaţiunile de gheaţă. Sala mare este ocupată în centru de o imensă movilă de lemne putrede, acoperite de gheaţă şi zăpadă, căzute prin larga fereastră din tavan, prin care pătrunde lumina. Podeaua peşterii o formează un masiv de gheaţă care ocupă întreaga sală şi pe care se află stalagmite şi coloane de gheaţă.

Se poate urca în paralel cu intrarea în peşteră timp de două-trei minute pe o potecă, putându-se admira gheţarul prin spărtura din tavan.
Odată bifat şi acest obiectiv, turistul poate respira uşurat. A admirat o mulţime de minuni ale naturii şi în aproximativ 30 de minute va ajunge în Poiana Glăvoi, locul de unde a pornit traseul.
Fiind un traseu lung, se porneşte la drum dimineaţa, pe unele porţiuni de stâncă existând locuri cu şerpi, inclusiv vipere. Din rucsac nu trebuie să lipsească lanterna, recipientul cu apă şi pelerina de ploaie. ;

30.000 de metri cubi, acesta este volumul de gheaţă din avenul Borţig, ceea ce-l situează
pe al doilea loc din ţară, după Gheţarul Scărişoara

Czárán Gyula, „apostolul turismului bihorean“

De studierea şi amenajarea Avenului Borţig, o lungă perioadă s-a ocupat Czárán Gyula (foto), proprietar de pământuri şi specialist în turism, în secolul al XIX-lea. Contemporanii lui l-au numit „Prinţul Galbena“, iar mai apoi a fost numit „apostol al turismului bihorean“. A fost membru de onoare al mai multor uniuni şi asociaţii cum ar fi: Societatea Carpatină Ardeleană, Asociaţia Ştiinţelor Naturii a Regatului Maghiar şi Asociaţia Geografică Maghiară.
Czárán Gyula s-a născut pe 23 august 1847, în comuna Şepreuş din judeţul Arad, într-o familie de negustori de origine armeană, stabiliţi în zonă la începutul secolului al XIX-lea. Şi-a făcut studiile la Gimnaziul Minoriţilor din Arad până în 1866, după care a fost înscris de către tatăl său la gimnaziul din Bratislava (Slovacia) pentru a învăţa şi limba germană. Apoi, s-a înscris la Facultatea de Drept din Budapesta (Ungaria), însă, la insistenţele tatălui său, şi-a continuat studiile de Drept în Viena. Revine în ţară în 1871, deoarece se îmbolnăvise. Gyula s-a refugiat în Munţii Codru-Moma şi Bihor. Şi-a descoperit pasiunea pentru natură şi a vizitat pentru prima dată, în 1880, Peştera de la Meziad, pe care a explorat-o pas cu pas, pe toate nivelurile. A construit podeţe şi scări în interior şi a aplicat marcaje turistice pe pereţi. Acest lucru l-a făcut în varii obiective naturale, precum şi în Avenul Borţig. Unele dintre marcajele lui Gyula se mai găsesc şi astăzi.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.

Recomandări pe aceeaşi temă:

Secretele Drumului Romanilor din Munţii Bârgăului. Ce frumuseţi dezvăluie vechiul drum pietruit

Traseu de vacanţă pe două roţi, în Sălaj. Cum să-ţi încarci bateriile în miezul verii pe un tărâm fermecător

Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania

FOTO VIDEO Staţiune de lux, cu terenuri de golf şi spa, într-un sat din Sălaj

FOTO VIDEO Castrul roman de la Buciumi, primul sit arheologic din ţară la care turiştii vor ajunge cu liftul