Fosta directoare adjunctă a Finanţelor Publice Bihor a fost achitată. Instanţa inferioară o condamnase pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta directoare adjunctă a Finanţelor Publice Bihor, trimisă în judecată de DNA Oradea pentru corupţie şi condamnată în prima fază la 3 ani de închisoare cu suspendare, a fost achitată la Curtea de Apel, sentinţa fiind definitivă.

Adriana Sime, care între timp s-a pensionat, a fost trimisă în judecată în august 2016 de fostul şef al DNA Oradea Adrian Muntean pentru 4 capete de acuzare, împreună cu o fostă subalternă, devenită contabilă, Florentina Puşcău, acuzată de complicitate la comiterea unei infracţiuni.

Concret, Sime a fost acuzată că, în perioada octombrie 2013 - februarie 2014, pe când conducea Serviciul Persoane Juridice 4 din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bihor - Activitatea de Inspecţie, ar fi pretins, prin intermediul Florentinei Puşcău, suma de 14.500 euro de la Kadar Elemer, patronul Ice Company Aleşd, om de afaceri care ulterior a devenit denunţător.

Din aceşti bani, DNA susţinea că funcţionara ar fi încasat în două tranşe 2.000 euro, respectiv 4.000 euro, bani în schimbul cărora ar fi promis "trântirea" unui control fiscal.

Totodată, Sime ar fi primit în patru rânduri de la Bogdan Oprea, administratorul fostei fabrici de ulei Interoil Oradea, ulei de floarea-soarelui şi de măsline în valoare totală de 927 lei, pentru ca "să manifeste o atitudine îngăduitoare cu ocazia dispunerii şi efectuării controalelor fiscale, în sensul efectuării inspecţiilor doar formal şi neconstatării unor eventuale nereguli": 11 baxuri în trei rânduri în octombrie 2012, respectiv 4 baxuri în decembrie 2014.

Faptele nu există

Procesul a început în august 2016 la Tribunalul Bihor care, pe 20 iulie 2017, a achitat-o pe Adriana Sime pentru acuzaţia că s-ar fi lăsat mituită de Kadar Elemer, dar şi că în octombrie 2012 ar fi luat în trei rânduri în total 11 baxuri de ulei de la Bogdan Oprea, instanţa stabilind pentru 3 dintre cele 4 capete de acuzare că faptele care îi sunt imputate nu există.

În opinia Tribunalului Bihor, DNA a reuşit să o dovedească pe Sime doar într-un singur caz, fapta din septembrie 2014, când ar fi primit de la Oprea 4 baxuri de ulei. Pentru respectiva acuzaţie, Sime a şi fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, plus confiscarea contravalorii celor 4 baxuri de ulei, adică 140 lei.

Cum pentru acuzaţia de luare de mită de la patronul Ice Company Aleşd Sime a fost achitată, instanţa a dispus aceeaşi soluţie şi în cazul Florentinei Puşcău, judecată pentru complicitate la respectiva faptă.

 

Nu e mită

Soluţia Tribunalului Bihor nu a fost, însă, definitivă, atât procurorii DNA, cât şi cele două foste finanţiste atacând-o la Curtea de Apel Oradea. Aici, completul de judecată a desfiinţat întregul rechizitoriu al DNA Oradea. 

Judecătorii au menţinut dispoziţiile de achitare ale instanţei de fond dar, pe de altă parte, au desfiinţat şi hotărârea de condamnare în cazul celor 4 baxuri de ulei de măsline şi de floarea-soarelui, au înlăturat pedeapsa, dispunând achitarea femeii pe considerentul că fapta respectivă "nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Completul de judecată a înlăturat, totodată, şi dispoziţia Tribunalului de confiscare a contravalorii celor 4 baxuri de ulei. Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă, însă nu a fost, încă, motivată. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite