FOTO Călătorie prin Univers. Primul planetariu mobil din România a ajuns la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul planetariu mobil din România a ajuns la Oradea. Cei care ajung să-l descopere au ocazia să afle lucruri noi despre univers, constelaţii, asteroizi, exploratori ai universului, Galileo Galilei sau robotul Curiosity, în cadrul unor serii de proiecţii spectaculoase însoţite de prezentări interactive, care au loc într-un dom mobil cu diametrul de 8 metri şi înălţimea de 5 metri.

 Planetariul Mobil este locul în care copiii nu numai că au voie să vorbească, dar chiar sunt încurajaţi să facă acest lucru. Totul se petrece în prezenţa a doi povestitori unplugged, Adrian şi Dan, care, timp de 50 de minute cât durează călătoria prin univers, aduc bolta cerească mai aproape, prin poveşti şi informaţii interesante. Primele grupuri de copii au sosit luni dimineaţa, la Casa de Cultură a municipiului Oradea, pentru a se bucura de spectacol.

„ Dorim să punem în sufletul vostru o sămânţă, numită Astronomie, care să prindă rădăcini şi să crească mare. Căsuţa Magică vă va purta printr-o călătorie în univers!”, le-a spus copiilor Adrian Filpişan, iniţiatorul şi coordonatorul principal al Planetariului Mobil Educaţional.

Prezentarea de la Oradea poartă titlul „Exploratori ai Universului: Galileo Galilei şi Curiosity” şi conţine o hartă 1:1 a boltei cereşti de deasupra oraşului Oradea, însoţită de explicaţii, informaţii privitoare la exploratorii spaţiului, constelaţii şi planete, dar şi o proiecţie 3D a unor asteroizi în mişcare, care poate fi urmărită fără ochelari speciali. De asemenea, cei prezenţi la eveniment s-au lăsat purtaţi de telescopul Hubble în tainele universului, iar la sfârşit au avut ocazia să cunoască un astronaut de pe Staţia Spaţială Internaţională.

 Spectacolele se desfăşoară din oră în oră, cu începere la ore fixe. Durata unei proiecţii este de aproximativ 50 de minute, iar preţul unui bilet este de 11 lei. Domul în care se desfăşoară spectacolele are o capacitate de primire pentru 60 de persoane. La intrare în sală, vizitatorii pot achiziţiona diferite suveniruri care să le amintească de călătoria magică prin univers.

Accesul la eveniment se face fie pe bază de rezervări, la tel. 0752-690.245 saucontact@planetariumobil.ro, fie cu 15 minute înainte de începerea spectacolului, în limita locurilor disponibile. Potrivit organizatorilor, până în prezent, la aceste spectacole sunt programaţi în jur de 1.500 de copii, pe toată săptămâna.

Vârsta minimă recomandată pentru vizitatori este de 4 ani, cu însoţitor adult.

Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Casa de Cultură a municipuiului Oradea, sala „Florica Ungur” şi Calendarul Magic.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite