FOTO Incendii în lanţ la un depozit de deşeuri de lângă Oradea. Firma a fost amendată cu peste 100.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un uriaş incendiu a cuprins duminică seara, 4 august, un depozit de deşeuri din apropierea municipiului Oradea, unde materialele de plastic şi lemn au ars pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, fiind al doilea incendiu în ultima lună în incinta depozitului al cărui administrator s-a ales cu o amendă de 100.000 lei şi riscă să rămână fără autorizaţie de funcţionare.

Focul a izbucnit duminică seara în jurul orei 18.00, şi a fost stins cu greu, după mai bine de o oră şi jumătate, operaţiunea fiind îngreunată de vântul care a extins flăcările pe o suprafaţă de 1000 mp de la circa 350 mp, cât a fost iniţial.

Duminică, pentru oprirea focului, au intervenit în total 11 autospeciale, la faţa locului fiind prezent şi şeful Gărzii de Mediu, Mihai Togor, care a anunţat un control temeinic la această societate, ţinând cont că incendiul de la jumătatea lunii iulie a fost cauzat de neglijenţă, adică de utilizarea flăcării deschise în apropierea deşeurilor.

Imagine indisponibilă

Fmul emanat în atmosferă este toxic, ţinând cont că în depozit ard deşeuri din materiale plastice şi din lemn, motiv pentru care ISU Crişana a transmis către bihorenii situaţi în apropierea incendiului mesaje de avertizare prin Ro-Alert, prin care i-a atenţionat de degajările mari de fum şi li se cere să stea în clădiri şi să închidă uşile, geamurile şi sistemele de ventilaţie.

Imagine indisponibilă

Incendiul este al doilea, după cel din 15 iulie, la depozitul când a fost nevoie de 62 de pompieri care au luptat 4 ore ca să stingă focul care a făcut scrum circa 60 de tone de deşeuri, iar în luna martie, a mai fost un incendiu la un alt depozit al firmei, pe platforma industrială din Oradea.

Imagine indisponibilă

Depozitul de deşeuri aparţine firmei Superbon, societate specializată în reciclarea de deşeuri nepericuloase, adică PET, hârtie, cartoane şi metale, şi se află la ieşirea din Nojorid spre Leş, întinzându-se pe o suprafaţă de circa 20.000 mp.

În urma incendiilor, Garda de Mediu va face un control temeinic la această societate, iar şeful Gărzii de Mediu, Mihai Togor, nu exclude ca acestea să fi fost provocate intenţionat deşi, spune el, "nu e logic". 

Imagine indisponibilă

"Se vor face cercetări şi nu se exclude nicio variantă. Nu e logic (n.r. să incendieze deşeurile intenţionat), au tocător pentru materiale plastice, deci ei produc materie primă pentru industrie şi este un nonsens să îşi incendieze ei propriile materii prime. Dar vom verifica. Sunt camere de supraveghere pe amplasament şi vom viziona şi noi înregistrările", a spus comisarul şef al Gărzii de Mediu.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite