FOTO Pasajul Vulturul Negru, simbolul oraşului Oradea, intră, din nou, în reparaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul Vulturul Negru intra, din nou, in reparatii
Pasajul Vulturul Negru intra, din nou, in reparatii

Pasajul Vulturul Negru, simbolul oraşului Oradea, intră, din nou, în reparaţii. Primăria Oradea intenţionează în perioada următoare să reabiliteze cupola şi pereţii care se află într-o stare avansată de degradare.

Potrivit viceprimarului Mircea Mălan, vor avea loc lucrări de reabilitare a paramentului, a şarpantei şi a învelitorii pasajului. În cursul zilei de azi au fost montate schelele, urmând ca în perioada imediat următoare să înceapă lucrările propriu-zise.

Specialiştii au stabilit că este nevoie de lucrări de intervenţie în scopul consolidării structurilor existente, fiind nevoie de reînnoirea structurii portante şi restaurarea planşeelor boltite peste pasaj. Confecţia metalică a pasajului este într-o stare avansată de degradare, în acest caz fiind necesare intervenţii urgente, cu termen imediat.

După realizarea tuturor lucrărilor de consolidare a structurii acoperişului, se va trece la intervenţiile arhitecturale. Se va înlocui integral învelitoarea din plăci de sticlă, se va reface integral sistemul de colectare a apelor pluviale, cablurile de pe faţade se vor strămuta în canalul tehnic. Vor fi îndepărtate integral tencuielile cu ciment, păstrându-se tencuiala originală şi vor fi refăcute decoraţiile murale, zugrăveala fiind realizată asemănător celei originale. De asemenea, se vor înlocui tâmplăriile inadecvate şi se vor reface după modelul celor originale, iar tâmplăriile originale vor fi restaurate.

Durata de realizare a investiţiei este de 5 luni calendaristice. Valoarea contractului de lucrări, fără TVA, este de 3.651.585, 30 lei/ aproximativ 820 mii euro, iar acestea sunt executate de firma Constructorul Sălard.

,,Am avut o discuţie cu toţi cei care deţin spaţii în pasaj şi i-am informat despre începerea lucrărilor, precum şi despre faptul că se va lucra pe tronsoane, în aşa fel încât pasajul să nu se închidă pe parcursul lucrărilor. În ceea ce priveşte contractul cu firma Marconst, cea care a realizat pavajul, acesta a fost reziliat, urmând să se întocmească un nou proiect pentru pavaj. Astfel, Primăria va organiza în perioada următoare o nouă licitaţie, în aşa fel încât, corelat cu lucrările de reabilitare a pereţilor pasajului, să fie restaurat şi mozaicul, până la finalul acestui an", a declarat Mircea Mălan, viceprimarul muncipiului Oradea. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite