FOTO Procesiune la Mănăstirea Franciscană. Statuia Sfintei Fecioare de la Fatima, purtată prin oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procesiune la catolici

Ca în fiecare an, cu ocazia sărbătorii „Adormirii Maicii Domnului”, sute de credincioşi şi-au îndreptat paşii, inima si gândul spre Mănăstirea Franciscană Greco-Catolică „Maica Domnului” din Oradea pentru a participa la pelerinajul organizat cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii, prilej de mare bucurie şi înălţare spirituală.

Obişnuitul pelerinaj al Mănăstirii Franciscane Maica Domnului Oradea, a început şi de această dată, în după-amiaza zilei de 14 august, cu Sfânta Liturghie, urmată de procesiunea prin oraş, cu Statuia Sfintei Fecioare de la Fatima. În mijlocul credincioşilor au fost prezenţi şi cei doi episcopi, Preasfinţia Sa, Virgil Bercea şi Preasfinţia Sa, László Böcskei, alături de un numeros sobor de preoţi, în frunte cu Părintele paroh Mihai Vătămănelu, care au mijlocit pentru noi prin harurile lor.

Împreună, sute de credincioşi greco-catolici şi romano-catolici, alaiul s-a îndreptat spre Bazilica Romano-Catolică, unde a avut loc un moment solemn de rugăciune. Frânturi din puritatea copilăriei presărate în sufletele credincioşilor, s-au transformat în rugăciune sinceră şi în voci ce cântau întru Slava Fecioarei. Programul pelerinajului a continuat cu Calea Crucii şi Sfânta Liturghie de la ora 22.00, urmată de o oră de Adoraţie Euharistică. Sfântul Sacrament a rămas expus, iar diferite grupuri din parohie au petrecut noaptea rugându-se Acatistul Maicii Domnului şi toate cele patru mistere ale Sfântului Rozar.

La Liturghia Arhierească alături de credincioşi a fost şi Părintele vicar Antoniu Chifor. Liturghia ce a încheiat întregul pelerinaj, i-a făcut pe toţi prezenţi la un moment cu adevărat special. Diaconul Vasile Traian Dobrată a răspuns chemării sale la preoţie. Astfel, a devenit  părintelui Dobrată, iar cei credincioşii au martori la răspunsul afirmativ al unui om care a înţeles chemarea lui Dumnezeu. Bucuria aceasta a prins contur atunci când credincioşi, corişti şi preoţi, şi-au unit glasurile cântând: “Vrednic este!”

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite