FOTO Reabilitarea blocurilor cu fonduri europene scoate bani şi din buzunarele proprietarilor. Cât costă anveloparea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de blocuri vor fi reabilitate
Zeci de blocuri vor fi reabilitate

Zeci de blocuri din Oradea vor fi reabilitate termic, prin fonduri europene. Patru dintre ele sunt sunt deja în stadiu avansat de lucru.

„Avem depuse cereri de finanţare pentru toate cele 68 de blocuri, în loturi de câte patru. Proiectele tehnice sunt finalizate pentru toate, sunt aprobaţi indicatorii tehnico-economici, aşteptăm numai răspunsul finanţatorului pentru unele, altele sunt în fază de licitaţie, altele sunt în execuţie, patru blocuri. Pe măsură ce ele sunt aprobate, noi dăm drumul la achiziţii, astfel încât să fie finalizate în cursul anului”, a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Pentru cele patru blocuri aflate în execuţie, din strada Mareşal Averescu, primăria a obţinut o finanţare nerambursabilă Regio, valoarea totală a proiectului fiind de 2,1 milioane de lei.

Beneficiarii din cele patru blocuri sunt 171 de locatari, care vor avea, la finalul lucrărilor, adică în iunie 2015, un grad sporit de confort termic, precum şi o scădere sensibilă a pierderilor de energie şi de bani la plata facturilor. Sumele de plătit de fiecare proprietar sunt diferite, stabilite în funcţie de anumite criterii, dar nu depăşesc 3.000 de lei.

Cota de contribuţie a blocului este variabilă, de la 10% la 30%, primăria asigurând în general 20%, restul de 60% fiind contribuţie europeană.

Deoarece municipiul Oradea deţine în jur de 2.300 de blocuri, conducerea primăriei vizează, în continuare, reabilitarea termică a acestora, prin accesarea fondurilor europene şi în perioada de finanţare 2014-2020.

„Vrem să lucrăm mult mai aplicat, să ieşim mai mult în teren, chiar dacă va fi un efort foarte mare pentru noi, ca să le explicăm direct oamenilor în ce anume constă acest tip de reabilitare. Pentru că acolo unde am fost, de regulă am reuşit să îi convingem; ei ştiau doar că se pune pe exterior polistiren”, a mai spus Mircea Mălan.

Prin lucrările de reabilitare, a explicat el, se reabilitează din subsol până la acoperiş şi terase: se repară, înlocuiesc, unde este cazul şi se izolează toate instalaţiile din subsol atât apă caldă, cât şi termoficare; se izolează subsolul tehnic al blocului, se izolează soclul blocului cu polistiren extrudat, se izolează pereţii blocului cu polistiren de 15 cm grosime, se înlocuieşte tâmplăria exterioară în întregime acolo unde nu este tâmplărie termoizolantă (uşa de acces, luminatoare, geamuri, inclusiv balcoanele neînchise), se izolează planşeul peste subsol etc. Pe fiecare calorifer se va monta, dacă proprietarii doresc, un robinet termostatat, ce permite reglarea consumului. Închiderea balcoanelor este obligatorie, având în vedere cerinţa europeană de creştere a eficienţei termice cu cel puţin 40%.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite