„Lucrătorii pentru Pace”: Doi soţi au adus armonia în miezul războiului, iar acum sădesc seminţe de fericire în România

Sabin şi Ina Mureşan au călătorit prin cele mai înfierbântate zone de război ale Globului şi au încercat să-i ajute pe localnici să comunice, să înţeleagă de unde provin conflictele şi cum pot fi ele oprite. Cei doi s-au mutat acum într-un sat din Bihor şi fac agricultură ecologică.

Sabin Mureşan (36 de ani) şi soţia lui, Ina (35 de ani), originari din Târgu Mureş, au o profesie pe care mulţi dintre noi o cunosc doar din filme: sunt „lucrători pentru pace“, aşa cum traduc chiar ei cuvântul englezesc „peaceworker“.

Ani de-a rândul, cei doi soţi s-au perindat prin diferite zone fierbinţi, de conflict, de pe Glob, până când au luat decizia să se întoarcă în sânul naturii: s-au mutat înapoi în ţară, în satul bihorean Zece Hotare.

Sabin a terminat cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene în cadrul Universităţii „Spiru Haret“ din Bucureşti şi a lucrat timp de cinci ani la Institutul Român pentru Pace din Cluj-Napoca, după care, în 2004, el şi soţia lui au decis să treacă la un alt nivel. Amândoi au plecat în Irak, prin intermediul unei organizaţii non-guvernamentale din Cehia, cu scopul de a sprijini dezvoltarea societăţii civile locale. Acela a fost momentul în care viaţa celor doi a luat cu totul alt curs, ducându-i în lumi pe care nici măcar nu şi le imaginaseră.

„Am învăţat să înţeleg istoria”

Până în 2011, cei doi soţi au învăţat ce înseamnă conflictul şi au practicat modul în care poate fi dezamorsat. „Am descoperit ce înseamnă conflictele sociale în profunzime, în structuri, în echipe, organizaţii, instituţii sau la nivel cultural. De ce apar conflictele, care sunt dinamicile, de ce izbucnesc războaie aparent din senin, conflicte armate sau interetnice. Am învăţat să înţeleg istoria“, mărturiseşte Sabin Mureşan.

Cei doi au început să lucreze şi cu organizaţii din România. Principala preocupare a fost reducerea violenţei şi sprijinirea localnicilor, în zonele de război sau de post-război, alături de importante organizaţii nonguvernamentale sau guvernamentale internaţionale, cum ar fi Serviciul German de Dezvoltare. „Aceste zone înseamnă Irak, Sudan, Filipine, zone în care era război, erau conflicte armate deschise sau tocmai se încheiase un război“, explică bărbatul.

Cu mitraliera la şcoală

Cei doi îşi amintesc că au văzut mame care îşi duceau copiii la şcoală înarmate cu mitraliere AK 47, sute de familii care îşi părăseau în grabă casele de frica unui atac, tabere de voluntari atacate  cu proiectile. Nu s-au speriat şi au continuat lupta pentru pace.

Deşi au petrecut ani mulţi în cele mai neliniştite zone ale planetei, cei doi îşi amintesc totul cu drag. Sabin povesteşte că, teoretic, nu el a fost cel care a adus pacea, dar a facilitat aducerea ei: a ştiut mereu unde să meargă şi cu cine să vorbească pentru a transforma imposibilul în posibil. A ştiut mereu că va fi văzut ca un străin şi că aliaţii lui cei mai puternici trebuie să fie din rândul localnicilor.

„Am sprijinit localnicii să facă negocierea pentru pace. Nu am făcut aproape niciodată negociere directă. Eu, ca străin, nu am avut niciun mandat să fac asta. M-am concentrat la nivel de comunităţi, la nivelul comandanţilor de trupe sau şefilor de triburi“, spune Sabin Mureşan.

În Sudan, între opt triburi s-a lucrat aproape cinci ani.

„Pregăteam localnicii să ştie să identifice rapid anumite simptome, semne că va exista o izbucnire violentă la ei în comunitate, să ştie să comunice, să ştie să folosească telefonul, să intervină pe lângă liderii beligeranţi şi să-i potolească. Să crească şansa dialogului ori să oprească posibilitatea de a erupe violenţa“, povesteşte bărbatul.

“Asta putea să fie ultima mea greşeală”

Tot timpul petrecut în mijlocul războaielor altor oameni a însemnat o adevărată transformare interioară şi pentru soţii Mureşan. „Cea mai importantă muncă este munca ta interioară. Dacă nu reuşeam să fiu autodidact, autentic şi sincer în tot ce făceam, localnicii m-ar fi simţit. Ar fi ştiut că predic ceva, dar în interiorul meu am alte idei şi prejudecăţi, preconcepţii. Asta putea să fie ultima mea greşeală, pentru că vorbim de grupări înarmate şi de situaţii tensionate“, mărturiseşte Sabin Mureşan.

„Cea mai importantă muncă este munca ta interioară“

Bărbatul mai spune că propria lui istorie l-a ajutat să înţeleagă problemele vechi de secole ale altor culturi. „Dacă nu mă uit atent în interior, la cauzele conflictelor mele aflate în legătură cu familia, cu strămoşii, cu cultura în care m-am născut, dacă nu le pot modifica şi transcende, transfera, nu am nicio şansă să ajut pe nimeni altcineva să-şi rezolve conflictele“, spune Sabin.

“Conflicte de sute de ani”

Printre ţările în care au lucrat cei doi soţi „pacificatori“ se numără şi unele în care conflictele datează de sute de ani. Spre exemplu, în sudul insulelor Filipine, conflictul este vechi de cel puţin 300 de ani, în timp ce în Sudan a început în urmă cu 200-300 de ani, din momentul în care coloniştii englezi au venit în zonă.

„Este vorba despre conflicte cu multe traume, cu multe milioane de oameni care au murit. Este foarte greu să vezi chiar şi într-o viaţă de om un rezultat, o schimbare la nivel de structură socială, de mentalitate. Am învăţat să sărbătorim micile rezultate pozitive ale proiectelor“, mai spune luptătorul pentru pace. În opinia lui Sabin, cele mai multe încercări de dezamorsare a conflictelor eşuează pentru că aceia care le-au implementat nu gândesc soluţiile pe termen lung.

Reîntoarcerea acasă: o viaţă eco

După experienţele tensionate din zonele de conflict, soţii Mureşan s-au întors acasă şi au simţit că e timpul pentru următorul pas.

„Ne-am întors pentru că nu am plecat niciodată definitiv. Nu am simţit niciodată nevoia de a sta acolo. Am vrut să fim din nou într-un loc unde nimeni nu trebuie să ne explice nimic la nivel de cultură. Oriunde m-aş duce în afară de ţara în care m-am născut ar fi greu să fiu cine sunt“, explică Sabin Mureşan.

În 2011, odată reîntorşi în România, cei doi soţi au simţit că locul lor este în mijlocul naturii. Şi-au cumpărat un teren de trei hectare în satul bihorean Zece Hotare şi au decis să trăiască exact aşa cum simt ei: în perfectă armonie cu natura şi cât mai aproape de ea. Aşa a început să prindă contur noua lor locuinţă, căreia îi spun „La Gugu“ şi a cărei construcţie au început-o în 2013.

„Oriunde m-aş duce în afară de ţara în care m-am născut ar fi greu să fiu cine sunt“, explică Sabin Mureşan.

Locuinţa tradiţională a soţilor Mureşan este făcută din lemn, paie, lut, nisip şi var, fără pic de ciment. Cu o suprafaţă de aproximativ 22 de metri pătraţi, casa este primitoare, încărcată cu multă energie pozitivă, numai bună pentru cei doi soţi şi pentru cei doi copii ai lor: o fetiţă de 3 ani şi o alta de 9 luni. „Vedem cum un vis care a început pentru noi acum zece ani se materializează într-un spaţiu de partajare, creştere, dragoste şi celebrare. Ne place pentru că noi am construit-o. Încă lucrăm la finisaje şi abia aşteptăm să ne mutăm definitiv în ea“, povesteşte Sabin. Cei patru au locuit în Zece Hotare în sezonul cald, dar pentru că nu au încă şi o sobă, au ales să se mute în timpul iernii într-un alt sat, Nojorid, la 9 kilometri distanţă de Oradea.

Copiem modelul Pădurii

Odată cu construirea noii case, soţii Mureşan s-au îndreptat mai mult către tot ceea ce înseamnă ecologie, grijă faţă de mediu şi reevaluarea modului de viaţă. „Ne-am dorit să construim un altfel de spaţiu în care să trăim, în care să facem cursuri, unde să experimentăm arhitectura naturală, cu materiale naturale de construcţie. Vreau să umblu desculţ, să beau apă de izvor, să respir aer curat, pentru că aşa mă simt bine“, spune Sabin.

Cei doi soţi promovează un stil de viaţă natural, fără chimicale şi fără exploatarea abuzivă a naturii. „Tot ce mâncăm din hipermarket este orice altceva decât hrană nutritivă pentru trup şi suflet. Noi reînvăţăm de la natură să cultivăm fără fertilizatori chimici, fără arat, pentru că aratul distruge pământul în mare măsură. Lucrăm cu tehnici de protejare a pământului. Copiem, spre exemplu, modelul pădurii, unde nu se ară şi unde este cel mai fertil sol, pentru că e acoperit cu frunze şi pentru că este umiditate suficientă. Natura promovează viaţa. Folosim carton, paie, ziare pentru a ţine solul acoperit, pentru a descuraja buruienile“, susţine Sabin.

„Vreau să umblu desculţ, să beau apă de izvor, să respir aer curat, pentru că aşa mă simt bine“, spune Sabin Mureşan.

Viaţa în teritoriile cuprinse de război l-a ajutat pe Sabin Mureşan să aprecieze pacea, să caute şi să trăiască lângă oameni care zâmbesc, care se bucură. „Pământul întotdeauna te hrăneşte cu plantele de care ai nevoie. Privim buruienile ca pe un indicator. Compostăm şi reciclăm tot ce este organic. Sunt bucuros că trăiesc în România, pentru că trăiesc într-un spaţiu în care mă simt în siguranţă“, încheie Sabin.

În prezent, cei doi soţi trăiesc din roadele pământului, dar şi din cursuri de dezvoltare personală pe care sunt invitaţi să le susţină. Sabin continuă să meargă, din când în când, în zonele de conflict. Uneori, cei doi organizează la ei acasă, la Zece Hotare, diverse ateliere de ecologie şi de nonviolenţă.